Septembrie se încheie cu o conjuncție între Soarele aflat în Balanță și Mercur în Balanță. O astfel de poziționare cosmică facilitează discuțiile deschise, schimbul de idei și susținerea reciprocă. Asta înseamnă că partenerii se pot sprijini unul pe altul în drumul către împlinirea unor visuri mărețe. Au toate șansele să reușească dacă lucrează în echipă!
Pe 1 octombrie, Luna ajunge și ea în Balanță, încurajându-i pe îndrăgostiți să-și facă ordine în viață și să ia totul pas cu pas când vine vorba de iubire. Cei singuri vor începe să se gândească mai mult la un/o potențial/ă partener/ă, iar cei aflați în relații se vor gândi cum să rezolve problemele de cuplu pe care le-au ignorat până acum.
Nici planeta iubirii nu rămâne indiferentă în această perioadă. Ea va face tot ce îi stă în putință pentru a topi inimile de gheață și a readuce soarele pe strada cuplurilor care au uitat să se bucure de viață. Trigonul dintre Venus în Scorpion și Saturn în Pești (4 octombrie) deschide ochii semnelor zodiacale care au uitat să-și respecte promisiunile față de sufletele pereche.
Apoi, pe data de 5, când Luna în Scorpion se află în conjuncție cu Venus în Scorpion, munca în echipă le poate aduce perechilor din zodiac o mulțime de beneficii. Comunicarea este esențială!
Certurile pot zdruncina relațiile în ultima zi a săptămânii, când Mercur în Balanță formează un pătrat cu Marte în Rac. Este momentul în care frustrările ies la suprafață și le fac pe zodii să își exprime nemulțumirile cu înverșunare.
Berbec
Va trebui să renunți la tot ce te face să îți pierzi timpul fără niciun beneficiu. Dacă ai o relație la care vrei să lucrezi, ideal ar fi să te concentrezi asupra ei și să nu lași nimic să te țină departe de partener/ă.
Taur
Eclipsa de Soare în Balanță te va ajuta să rezolvi toate dramele din cuplu și să te bucuri de o iubire ca în povești. Nu uita că problemele vin în viața ta amoroasă doar dacă nu ești hotărât/ă. Când știi ce simți, totul este mai ușor.
Gemeni
Evenimentele săptămânii te inspiră să-ți ridici standardele și să cauți o persoană potrivită, în marea de nepotriviri în care te scalzi acum. Nu este ușor să îți găsești alesul/easa, dar astrele te ghidează spre direcția bună.
Care este misiunea ta pe acest Pământ, în funcție de zodia în care te-ai născut
Rac
Romantismul te va învălui în această săptămână plină de schimbări. La nivel emoțional vei experimenta stări neașteptate, dar energiile planetare îți vor călăuzi pașii spre o viață amoroasă împlinită.
Leu
Oricât de dur/ă ai vrea să pari în fața partenerului/ei, vibrațiile cosmice te vor face să te înmoi în fața sa și să îi mărturisești ce simți cu adevărat. Dacă îți ascunzi sentimentele, vei aduna în suflet multe frustrări care îți pot pune relația în pericol.
Fecioară
În aceste zile, vei renunța la atitudinea sobră și îți vei da voie să trăiești din plin, alături de jumătatea ta. Va fi o experiență unică, de care te vei bucura, chiar dacă te vei teme în permanență că poți pierde controlul asupra propriei vieți. Acum înveți să lași iubirea să își facă treaba.
Balanță
Săptămâna 30 septembrie - 6 octombrie te va împinge să îți onorezi promisiunile față de partener/ă și îți va arăta ce înseamnă să nu te ții de cuvânt. Nu este exclus să plătești cu lacrimi pentru un angajament pe care nu l-ai respectat.
Scorpion
A venit momentul să impui limite sănătoase în relația de iubire pe care o ai. Astrele te sfătuiesc să nu-ți mai lași iubitul/a să te acapareze și să trăiești și pentru tine, nu doar pentru el/ea. Uneori ai nevoie de clipe de singurătate pentru a-ți da seama ce îți dorești.
Săgetător
Prietenii tăi ți-ar putea face cunoștință cu o persoană specială. Inima ta se va opri la acel suflet pe care îl simți în armonie cu trăirile și simțirile tale. Ai grijă totuși să nu te lași dus/ă de val mai repede decât este cazul!
Capricorn
Energiile astrale ale săptămânii vor contribui la evoluția relației talescriu astrologii. Dacă vrei să treci la nivelul următor alături de partener/ă, va fi nevoie doar să lași Universul să te poarte în direcția corectă.
Vărsător
Când vine vorba de dragoste, nu îți este niciodată frică să ieși din zona de confort. Așa vei face și în aceste zile, când vei accepta provocări neobișnuite de dragul persoanei pe care o placi. Poate fi vorba despre o dovadă de iubire, pe care o oferi cu tot sufletul.
Pești
Eclipsa de Soare te va face mai vulnerabil/ă decât de obicei, iar asta înseamnă că îți vei pune grijile și temerile în mâinile jumătății tale. Este un moment în care îți dai seama că ai pe cine să te sprijini și că relația ta a ajuns în punctul în care trebuia.