Apoi, Luna se mută în Gemeni, iar planurile pe termen scurt sunt favorizate de către astre. E mai ușor să accesăm informațiile de care avem nevoie acum.
Berbec
Conjuncția de mâine, dintre Lună și Uranus, se manifestă în casa posesiunilor și a banilor, așa că ai mare grijă ce schimbări efectuezi. Sunt dictate de dorință, dar acest lucru nu înseamnă că trebuie să fie și benefice. Ai tendința acum să compensezi o lipsă din orice alt aspect al vieții cu o achiziție costisitoare. Dar acea poșetă fabuloasă nu vindecă decât pe termen scurt o inimă rănită.
Taur
Cu Uranus și Luna aflate în conjuncție în casa ta, ai în sfârșit aplomb ca să te exprimi așa cum îți dorești. Poate că voiai să faci o mărturisire în dragoste sau îți propuneai de mult să iei cuvântul la ședință pentru a-ți prezenta perspectiva la job. În cărți poate fi și o discuție sinceră cu o rudă sau cu șeful tău. Cert e că te urci pe o scenă a vieții și atragi toate privirile de acolo.
Gemeni
În multe cazuri, pentru tine schimbarea e ca o a doua natură, dar nu te aștepta ca cei apropiați să fie la fel de impulsivi sau de „neliniștiți”. Ba, mai mult, se poate să aibă o viziune ultra strictă. Dacă ești tentat/ă să pornești pe un nou drum acum, fii avertizat/ă că dorința îți va fi întâmpinată cu reticență sau chiar cu opoziție fățișă de cei dragi.
Rac
Elementul aer poate avea o pondere importantă în existența ta de mâine. Cum anume crezi că ar trebui să îl întrebuințezi? Poate că ideea e să te bucuri de mai multă libertate sau să iei o pauză într-o relație. E posibil să fii fericit/ă dacă înalți un zmeu sau dacă decizi să te angajezi steward/stewardesă la o companie aeriană. Rămâne la latitudinea ta.
Leu
Obișnuiești să nu îți pese de ce spun ceilalți, ceea ce e extraordinar, căci să trăiești după gura lumii va aduce la tăcere glasul interior în timp. Însă acest fapt nu ar trebui să presupună să spui primul lucru care îți vine în minte, în orice fel și în orice moment. O declarație scoasă din context îți poate știrbi reputația mâine, așa că mai bine rezumă-te la citate haioase decât să expui opinii politice pe Facebook.
Fecioară
Ziua de mâine te smulge din rădăcinile familiei sau convingerilor limitative care te împiedicau să evoluezi. Nu trebuie să ai meseria părinților tăi sau să trăiești în același oraș în care ai văzut lumina zilei. Lasă-te ghidat/ă de intuiție, care îți va arăta cum să viețuiești liber, fără atașamente nesănătoase. Mâine poți decide să te înscrii la o școală nouă sau să îți iei un job neobișnuit. Bravo ție!
Balanță
E timpul să faci o schimbare într-o relație, și vestea fenomenală e că e una de bun augur! Scânteia care ți-a aprins sufletul se transformă într-o flacără albastră care arde sănătos. La cât de puternică e chimia dintre voi, sfidați și legile fizicii, așa că nici gravitația nu vă poate ține departe unul de celălalt. O asemenea iubire merită sărbătorită.
Scorpion
Ajutorul pe care îl primești mâine e neprețuit, trebuie numai să îl ceri. Oricine e dispus să sară amabil atunci când îți manifești o necesitate, așa că singura greșeală pe care ai putea-o comite e să pretinzi că trebuie să depui eforturi considerabile ca să te descurci pe cont propriu. Acceptând susținerea, vei contribui și la o karma mai bună pentru cei care ți-au oferit-o.
Săgetător
Se spune că atunci când dai de mâncare unui animal îți hrănești sufletul și ar trebui să testezi și tu această opinie mâine. Pune un bol cu apă pentru animalele străzii, aranjează un sistem de hrănire pentru păsările cerului sau, dimpotrivă, protejează-ți grădina de dăunători. Fii bun/ă cu natura ca să fie și ea bună cu tine.
Capricorn
Simți de mult nevoia să îți asumi un risc, iar acum este momentul potrivit, te sfătuiesc astrologii. Dacă vrei un pic de pericol în viața ta, un sport extrem poate fi desigur o idee bună, dar nu trebuie să sari cu parașuta ca să experimentezi senzații tari. La fel de bine poți să pui pe hârtie prima frază din cartea ta, să contactezi un potențial client pentru o afacere sau să spui primul/a „te iubesc”.
Vărsător
Ca semn de aer, și încă unul dedicat inovației, evident că „le ai cu” tehnologia, dar întotdeauna mai e de lucrat la acest capitol, cu multitudinea de noi descoperiri. Ce spui dacă ai încerca să obții un internet mai performant? Sau poate mergi mai departe și te gândești să îți iei o mașină electrică. Sau poate că îți pui panouri solare, dacă tot am ajuns la acest subiect...
Pești
Siguranța e importantă pentru orice semn, dar nu a fost un capitol prioritar pentru tine. Peștilor le place să viseze, nu tolerează să le fie lipite călcâiele de pământ. Dar e ceea ce jinduiești mâine. Poți răspunde pozitiv acestor impulsuri, făcând tot ce ține de tine ca să te simți mai stabil/ă. Pune-ți la punct cămara cu provizii nealterabile, umple rezervorul mașinii sau ia-ți o nouă sursă de venit.
Cine a fost iubirea ta dintr-o viață anterioară, în funcție de zodie