Mai târziu, Luna intră în zodia Rac, iar semnele sunt sfătuite să se îngrijească de nevoile lor emoționale. Numai așa vor atinge stabilitatea și siguranța.
Berbec
Cu firea ta focoasă, e de la sine înțeles că atractivitatea fizică te dă gata de fiecare dată, dar cu contextul încărcat de alt fel de influențe al horoscopului zilei de mâine, îți dorești cu totul altceva. Așadar, dacă un tip/o tipă te atrage, atunci deschide o conversație pe subiecte serioase. Nu te limita la un simplu small talk dacă dorești să îl cunoști cu adevărat.
Taur
Tragi fermoarul la gura pragmaticei voci interioare și în schimb dai glas intuiției. Nu te mai interesează să te ferești de pericole, nu te mai gândești la viitor, vrei pur și simplu să savurezi prezentul. Constați că ai putea muri oricând, și atunci tot ce îți dorești e să trăiești acum viața din plin, cu tot ce are ea de oferit.
Gemeni
Cere și ți se va da în decursul zilei de mâine. Nu, nu te înșeli tu, chiar toate capetele se întorc după tine, și nu pentru că ți-a rămas salată între dinți sau ai fermoarul deschis la blugi. Explicația e aceea că ești o prezență pur și simplu magnetizantă. E genul de zi în care poți spune că ai venit, ai văzut și ai cucerit, precum împărații din vremea romanilor.
5 zodii chinezești care au noroc săptămâna aceasta. Un nou capitol se deschide în fața lor
Rac
Adori să te implici ca să le faci viața mai ușoară celorlalți, iar ajutorul acordat la nevoie e pentru tine o motivație uriașă. Numai că uneori e mai important să faci un pas în spate și să îi lași și pe alții „la cârma” evenimentelor. O să constați cum se topește stresul astfel. Mai mult, în curând o să reușești cu aceeași răbdare să renunți la o pricină de ranchiună sau la un obicei care îți tulbura bucuria.
Leu
Nu ești nici pe departe genul de persoană care să renunțe la greu, dar cochetezi cu această idee acum, fie că e vorba despre un job sau despre o persoană. Înainte să te evapori în aer precum o fantomă, gândește-te dacă nu te-ar ajuta mai mult o pauză. Timpul le vindecă pe toate și îți poate da o perspectivă mult mai sănătoasă asupra evenimentelor.
Fecioară
Horoscopul de mâine e darnic cu tine, dându-ți prilejul de a evolua pe plan profesional. Nu trebuie să faci ceva excepțional și nemaivăzut, e suficient să mai dai un mail pentru a grăbi semnarea acelui contract, să inviți un client la prânz ca să îi vorbești despre business-ul tău sau doar să îți actualizezi CV-ul. Nu depune însă presiune, așteaptă ca ideea însămânțată să rodească.
Balanță
Roma nu s-a construit într-o zi, și nici relațiile nu se formează așa, pe repede înainte. Un eventual interes amoros apare mâine în raza ta vizuală și totul pare să se desfășoare minunat între voi, spun astrologii. În loc să-ți imaginezi deja cum vor arăta copiii voștri sau cât de bine se va potrivi prenumele tău cu numele lui, mai bine ia-o încet, savurând fiecare moment. Dacă e să fie, va fi!
Scorpion
Se știe că tu preferi prin definiție conexiunile profunde și ești unul dintre cele mai devotate semne atunci când toate căsuțele necesare unei relații serioase sunt bifate în „agenda sentimentelor tale”. Iar mâine primești prilejul unei astfel de legături, dar numai dacă faci tot posibilul pentru a elimina singur/ă toți candidații superficiali la iubirea ta.
Săgetător
Se știe că te aprinzi într-o secundă, dar te stingi la fel de repede. Așadar, mai bine ai preîntâmpina singur/ă această avalanșă de sentimente în horoscopul de mâine. Ține piciorul departe și de frână, și de accelerație, și lasă Universul să conducă. Bucură-te de fiecare mic moment de apropiere pentru o relație minunat de echilibrată.
Top 5 zodii care sunt cele mai bune gospodine. Ele gătesc mai ceva ca un chef
Capricorn
Ai grijă de interior și se va vedea la exterior! Ai un prilej unic mâine să optezi pentru o rutină de exerciții de care te vei ține sau să alegi abordări alimentare care chiar să funcționeze. Un program nou de yoga, poate o farfurie mai verde: se va vedea cât de curând pe chipul și pe trupul tău. Să nu te mire dacă admiratorii vor roi în jurul tău ca muștele.
Vărsător
Zâmbește, aruncă ocheade, retrage-ți privirea: cu acest mic scenariu, oricine îți va ciuguli cât de curând din palmă. Nu mai rămâne decât să cauți și conjunctura perfectă pentru a bifa noi cuceriri, așa că nu rata acea ieșire cu amicii de pe seară sau acel eveniment de business. Dacă ești deja într-o relație, ai șansa să „reîncălzești ciorba” până ce vei sufla în ea, la cât de fierbinte e.
Pești
Poate fără să-ți dai seama, transmiți semnale mixte acelei persoane pe care o adori în secret. Dacă totul e în regulă cu ea și nu te distanțezi decât pentru că ți-e teamă de apropiere sau să îi încredințezi inima, lucrează puțin la această latură. Învață să te deschizi, fiindcă îți va aduce experiențe minunate. Fiind tu, poți atrage mâine un spirit înfrățit.