23 octombrie este ziua care marchează intrarea în zodia Scorpionului, cea mai misterioasă, cea mai pasională, poate şi cea mai malefică zodie din întreg horoscopul.
Perioada Scorpionului scoate din noi acele lucruri pe care le ținem ascunse. Ies la iveală tot felul de situații de care am vrut să ne ferim.
Perioada Scorpionului: 23 octombrie – 21 noiembrie. Cum suntem afectați
Ceva se schimbă și ne dăm seama de asta abia pe la finalul lunii octombrie. Aceste schimbări de natură emoțională vor fi resimțite în special de zodiile de apă (Pești, Scorpioni și Raci), zodii extrem de sensibile mai ales în timpul toamnei.
Vor fi în fața unor decizii ce trebuie luate cu strângere de inimă și nativii de aer. Gemenii primesc tot felul de reproșuri și trebuie să dea dovadă de mai multă pregătire, de mai multă răbdare înainte de toate.
Același lucru este valabil și pentru Vărsători, care în perioada imediat următoare vor fi în fața unor momente importante din punct de vedere profesional.
Balanțele se joacă și ele cu aerul lor misterios și fac tot felul de alegeri esențiale.
Fecioarele vor fi într-o perioadă de renaștere, căci au o compatibilitate bună cu Scorpionul, iar perioada acestei zodii le avantajează.
Capricornii trebuie să privească un pic mai mult la greșelile făcute până acum, iar Taurii trebuie să schimbe modul de muncă.
Săgetătorii au șanse mari să moștenească un bun material, să intre în posesia unor documente valoroase sau a unor sume consistente de bani.
Leii riscă o despărțire amoroasă, dar e numai bine căci această separare îi face loc unei noi iubiri.
Berbecii au o perioadă un pic mai bună, deci trebuie să profite din plin de perspectivele promițătoare care se întrevăd în orizontul lor.