Horațiu Moldovan a spus că se face un plan pentru a nu se îmbolnăvi mai multe persoane decât pot fi îngrijite.
"Presupunem existența unui al doilea val după vară, pe baza epidemiilor anterioare, se face un model. Scopul este să nu se îmbolnăvească mai mulți omeni decât putem îngriji. Asta este ceea ce s-a întâmplat în Anglia, Italia, Spania, SU. Am gândit o strategie să nu se îmbolnăvească toți odată", a explicat secretarul de stat.
Testări pentru 30.000 de persoane
"Vom testa populația, să vedem ce procent s-a infectat cu coronavirus, pe vârste, pe regiuni. Există mai multe formule de eșantionare, Intitutul Național de Sănătate Publică va decide cum se va face această testare", a declarat Horațiu Moldovan duminică seară, la un post TV.
"Probabil vor fi testate 30.000 de persoane, pe eșantioane de vârstă, ca să vedem câți s-au imunizat la Covid-19", a estimat Horațiu Moldovan.