Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, a terminat anul trecut cu un profit brut de circa 1,5 miliarde de lei, valoare cu 20% mai mare decât suma bugetată pentru 2017.
Hidroelectrica este controlată de statul român prin Ministerul Energiei, cu 80% din capital, restul acțiunilor fiind în posesia Fondului Proprietatea.
Acționarii au decis, joi, cu privire la suma acordată ca dividende, în ședința AGA. S-a decis acordarea de dividende de 1,13 miliarde lei din profitul pe 2017, din care Ministerului Energiei i-ar reveni 913,9 milioane lei, iar FP – 220,5 milioane lei.
Fondul Proprietatea ceruse în prealabil repartizarea a 100% din profitul net de anul trecut, precum şi aprobarea distribuirii sumei de 1 miliard lei din rezerve.
În septembrie anul trecut, Fondul Proprietatea a transmis că își "analizează strategic" opțiunile cu privire la participația de 20% din capitalul Hidroelectrica, într-un anunț remis Bursei de Valori București cu privire la o "procedură competitivă ce poate duce la posibile vânzări de dețineri FP", precizând că a angajat grupurile financiare multinaționale Citigroup și UBS drept consultanți "în legătură cu tranzacția preconizată".
Anunțul a fost făcut pe fondul acutizării conflictelor cu acționarul majoritar, Ministerul Energiei.
Hidroelectrica estimează pentru acest an venituri totale de 3,19 miliarde lei, cu 3,5% mai mici față de veniturile preliminate pentru 2017, și pregătește investiții de 490,58 milioane lei. De asemenea, societatea și-a bugetat un profit brut de 937,16 milioane lei în acest an