Manifestanţi din grupul antirăzboi Code Pink au desfăşurat o banderolă cu mesajul - pe care l-au şi strigat - "Arestaţi-l pe Kissinger pentru crime de război", cu puţin înainte de începerea unei audieri pe tema "provocărilor la adresa securităţii mondiale". Fostul oficial de rang înalt a fost invitat, împreună cu alţi doi foşti şefi ai diplomaţiei americane, şi anume George Schultz şi Madeleine Albright.
Ei au întrerupt şedinţa, ulterior, acuzându-l că a "supervizat masacrele din Vietnam, Cambodgia şi Laos" şi lovitura de stat din Chile, care l-a îndepărtat de la putere pe Salvador Allende în 1973.
Activişti Code Pink, îmbrăcaţi în roz, sunt omniprezenţi în Congres, dar acţiunea lor nu a fost pe gustul lui John McCain, care prezidează Comisia pentru Apărare, organizatoarea audierii.
"Fac parte din această Comisie de ani de zile şi nu am văzut ceva mai ruşinos, scandalos şi abject", a spus McCain, fără să reuşească să-i facă să tacă pe activişti.
"Tăceţi din gură sau pun să fiţi arestaţi", i-a ameninţat el. "Ieşiţi de-aici, viermi de parter", a continuat senatorul. Atmosfera s-a calmat, iar unii protestatari au părăsit sala.
John McCain, un fost pilot, a fost prizonier în Vietnam în timpul războiului. El a amintit joi că Henry Kissinger a refuzat să-l aducă înapoi în Statele Unite, pe când se afla la Hanoi pentru a negocia încheierea războiului, cerând ca prizonierii să fie eliberaţi în ordinea în care au fost capturaţi.
Secretarul de Stat nu voia să pară că favorizează pe cineva. John McCain este fiu de amiral american.