Guvernatorul David Ige va semna cel mai probabil în partea a doua a acestei săptămâni noul decret, care restricţionează comercializarea şi distribuţia tuturor cremelor de protecţie solară ce conţin oxibenzonă şi octinoxat.
Potrivit textului oficial al decretului, cele două substanţe chimice "au un impact dăunător considerabil asupra mediului marin din Hawaii şi asupra ecosistemelor sale".
Până la 70% din totalul cremelor solare vândute pe piaţa americană conţin oxibenzonă şi până la 8% conţin octinoxat - ce apare adeseori pe eticheta acestor produse sub denumirea de "octil metoxicinamat", a precizat National Public Radio.
Studiile recente au sugerat că octinoxanatul poate să contribuie la albirea coralilor, iar expunerea la oxibenzonă cauzează moartea coralilor tineri, potrivit presei americane.
Deşi noua lege va intra în vigoare abia în 2021, ea a fost deja criticată de mai multe companii şi asociaţii profesionale.
"Această decizie iresponsabilă va îngreuna sarcina familiilor de a se proteja împotriva efectelor dăunătoare ale razelor ultraviolete", au declarat într-un comunicat oficial reprezentanţii Consumer Healthcare Products Association. "Legea este în opoziţie cu numeroasele motive de îngrijorare exprimate de medicii, dermatologii şi experţii în sănătate publică din Hawaii", precizează acelaşi comunicat.