Antonio Battaglia intenționează să lanseze o marcă de hârtie igienică ce va fi vândută sub numele de "Trump". Lansarea produsului este aşteptată în cursul acestui an, iar 30 la sută din profitul obținut vor fi donaţi pentru programele de finanțare care sprijină emigranții și mexicanii deportați din S.U.A.
O fotografie a ambalajului prototip prezintă o versiune a lui Trump în chip de personaj de desen animat, alături de sloganul "blândețe fără frontiere".
Imaginea a fost postată online la începutul acestei săptămâni, iar acum a devenit virală.
Avocatul a spus că a planificat inițial să înregistreze o linie de îmbrăcăminte sau de încălțăminte sub numele "Trump". Familia lui deţine o afacere cu încălțăminte. Dar el a descoperit că Institutul de Proprietate Industrială din Mexic a acordat deja această denumire Organizației Trump.
"Mi-a venit ideea de a produce o hârtie igienică, un produs ironic, dar care va rămâne pe piață mult timp", a spus Battaglia, care a investit 400.000 de pesos (aproximativ 21.400 de dolari) în proiect.
Spre satisfacţia sa, a descoperit că marca "Trump" pentru "hârtie igienică" nu fusese înregistrată de altcineva, informează Huffington Post.