Cei mai afectați vor fi consumatorii care sunt racordați la sistemul universal. Ei vor avea de plătit facturi duble anul acesta. Și clienții furnizorilor de energie electrică vor avea de plătit facturi duble. Deși sunt în vigoare plafonarea și compensarea, aceste ajutoare doar vor întârzia efectul scumpirilor de pe piață.
Și nu doar că-l vor întârzia până în luna aprilie, ba chiar îl vor amplifica, pentru că impozitele uriașe din care statul își trage bani pentru compensări vor avea efecte negative asupra producătorilor care se vor răsfrânge în facturile oamenilor.
Pe de altă parte, foarte mulți consumatori vor fi nevoiți să plătească facturi duble în ianuarie pentru că furnizorul lor nu a emis nici măcar factura pe luna noiembrie.