Într-un anunţ surprizător, premierul Indiei, Narendra Modi, a declarat marți seară că bancnotele de 500 şi 1.000 de rupii nu mai sunt valabile de la miezul nopţii, ora locală.
Băncile au fost închise pe parcursul zilei de miercuri, însă de joi la prima oră populația a luat cu instituțiile bancare. Bancomatele au rămas rapid fără cash.
Mii de indieni panicați pot fi văzuți la cozile din fața băncilor care și-au prelungit programul pentru a face față situației speciale, scrie BBC. Practic, oamenii au rămas fără cash după eliminarea celor două bancnote.
Măsura luată de Executivul indian este considerată ca cea mai decisă tentativă de combatere a evaziunii fiscale din istoria tuturor guvernelor Indiei, care depune eforturi masive de ani mulţi pentru a combate circulaţia "banilor negri".
Dintr-o lovitură, premierul Narenda Modi a anulat valoarea unei uriaşe sume de bani care circulă în prezent în India, cea de-a şaptea economie a lumii.
Bancnotele de 500 şi 1.000 de rupii sunt cele mai mari puse în circulaţie de sistemul monetar indian, iar bancnota de 1.000 de rupii valorează 15 dolari americani.