Astfel, şi astăzi este blocată activitatea medicilor de familie. Aceştia nu fac decât să reprogrameze pacienţii, refuzând să elibereze trimiteri şi reţete.
Medicii de familie sunt nemulţumiţi că statul alocă prea puţini bani pentru medicina primară dar şi că sistemul informatic al CNAS nu funcţionează cum trebuie.
Pacienţii vor primi consultaţii, dar nu li se vor elibera reţete gratuite şi compensate, şi nici bilete de trimitere decontate de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS).
În ceea ce priveşte contractele-cadru, reprezentanţii medicilor de familie spun că din cauza haosului birocratic, de 10 ani de zile semnează contracte retroactive, ceea ce este ilegal.
"De zece ani suntem în situaţia de a semna ilegal contracte retroactive, un contract adiţional se semnează în perioada în care încă este în vigoare contractul vechi. Vă anunţ că din 1 aprilie şi contractul vechi nu mai este valabil. Dorim să intrăm în normalitate şi legalitate. Această atenţionare, acest avertisment doreşte să spună că este nevoie de modificări legislative importante pentru contractul care urmează să fie semnat peste mai puţin de trei luni", a afirmat vineri preşedintele SNMF, Rodica Tănăsescu. Potrivit acesteia, pacienţii susţin protestul medicilor de familie.
Peşedintele Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie, Doina Mihăilă, a spus că "prin această formă de protest ne dorim să fim auziţi, să se ştie că existăm şi că aceasta este doar prima formă şi una dintre forme”.
În ceea ce priveşte urgenţele majore care pot ajunge la medicul de familie în cele două zile în care nu se vor semna reţele compensate şi bilete de trimitere, Mihăilă a spus că „urgenţa majoră ajunge la spital, dacă este un acut ajunge la noi, avem aparate de urgenţă, rezolvăm, cele mai multe medicamente pentru afecţiunile acute oricum nu sunt compensate. Pentru urgenţele febrile nu este nimic compensat”.
Mai departe, ea a spus că forma actuală de protest va fi urmată de o alta în care vor fi implicaţi şi pacienţii.