Potrivit unui comunicat remis de Parchetul Olt, evenimentul s-a petrecut sâmbătă, în jurul orei 23.00, pe fondul unui conflict anterior. Agresorul a folosit un briceag, victima ajungând la spital.
„În fapt, s-a reţinut că, în seara zilei de 13 aprilie 2019, în jurul orelor 22.55, în timp ce se aflau pe un drum agricol, situat pe raza comuna Găvăneşti, judeţul Olt şi pe fondul unui conflict anterior, inculpatul M.B.G.L., în vârstă de 16 ani a înjunghiat-o cu un cuţit tip briceag, pe care îl avea asupra sa, pe persoana vătămată M.R.C.L., în vârstă de 14 ani, în zona abdominală, fiindu-i cauzată o plagă toraco-abdominală, cu interesare de diafragm, lob hepatic stâng şi stomac şi o altă plagă în zona coapsei stângi, leziuni a căror vindecare au necesitat 35-40 zile îngrijiri medicale, cu punerea în primejdie a vieţii, astfel cum rezultă din cuprinsul concluziilor preliminare emise de IML Craiova la data de 14 aprilie 2019”, se arată în comunicatul citat.
Procurorii mai spun că viaţa victimei a fost pusă în pericol.
„Din concluziile preliminare emise de IML Craiova la data de 14 aprilie 2019 rezultă că persoana vătămată M.R.C.L., în vârstă de 14 ani, prezintă leziuni traumatice, respectiv, o plagă toraco-abdominală ce interesează diafragmul, lobul hepatic stâng stomascul şi o altă plagă la nivelul coapsei stângi, ce pot data din 14.04.2019, au putut fi produse prin lovire cu un corp tăietor-înţepător (posibil cuţit sau similar), care necesită pentru vindecare, 35-40 zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa”, spun anchetatorii.
Agresorul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, luni, în urma unei decizii a judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Olt. Adolescentul este acuzat de tentativă de omor.