Pe adresa lui Ioan Belghir, care a decedat în 9 iulie 2011, a sosit, zilele trecute, o somaţie de executare silită, după ce bărbatul nu a achitat o amendă de 96 de euro pentru lipsa rovinietei, amendă primită la o lună de la deces şi despre care cei doi copii ai decedatului susţin că nu ştiau nimic, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ioan Belghir a fost amendat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) după ce în februarie 2011 ar fi circulat fără rovinietă pe DN69 Arad - Timişoara şi a fost fotografiat.
Amenda pe numele bărbatului a fost trimisă la locuinţa acestuia în august 2011, la o lună de la decesul arădeanului.
Bărbatul, în vîrstă de 58 de ani, şi soţia acestuia, de 56 de ani, se întorceau în Arad de la Băile Felix, iar pe DN 79 el a pierdut controlul volanului, maşina izbindu-se de un copac.
"În august 2011, a fost emis şi procesul de constatare a contravenţiei, iar pentru că tata nu a mai fost găsit acasă, fiind mort, s-a intrat în procedurile de executare silită. Ne-am trezit zilele trecute cu somaţie, tot pe adresa tatălui meu, că va fi executat silit cu jandarmii", a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, fiica celui decedat, Izabela Belghir.
Somaţia primită de la CNADNR îi este adresată persoanei decedate, iar din document reiese că trebuie achitate amenda de 96 de euro şi cheltuielile de executare silită, în sumă de 506 lei.
"Am anunţat executorul despre situaţie şi a spus că nu are ce face, că trebuie să plătească moştenitorii, iar în caz contrar vine cu jandarmii. Ce vină avem noi, copiii, pentru o amendă primită de tatăl nostru, de care nici nu ştiam până acum câteva zile? Cu ce drept să îmi ia mie lucruri din casă, când nimic nu mai este pe numele tatălui meu? Am documente care dovedesc că tata nu mai figurează nici la Finanţe, deci este inexplicabil cum de trei ani îl urmăresc pentru această datorie", spune femeia.
Executorul judecătoresc care se ocupă de caz, Lavinia Boşneac, a spus că reglementările legale permit continuarea procedurilor şi împotriva moştenitorilor.
"Din punct de vedere legal, se poate continua executarea împotriva moştenitorilor, dacă creditorul consideră necesar acest lucru. Eu nu pot comenta o prevedere legală, pot doar să o respect", a spus Boşneac, care a explicat că o executare silită poate fi începută în termen de trei ani.
Referitor la faptul că în acest caz persoana urmărită este decedată, executorul a spus că funcţionarii nu au avut informaţii despre deces. Astfel, acum este posibilă schimbarea numelui debitorului, fiind vizaţi moştenitorii.
Cei doi copii ai decedatului afirmă însă că vor contesta în instanţă executarea.