Joi, 25 iulie, Președintele României, Klaus Iohannis, a participat la un eveniment găzduit de Ambasada României din Paris: inaugurarea Casei României. La acest eveniment, șeful statului a fost însoțit de soțoia sa, Carmen Iohannis.
Evenimentul s-a bucurat de prezența unor nume de seamă din sportul românesc: Nadia Comăneci, Mihai Covaliu (președintele COSR) și Elisabeta Lipă (președintele ANS), scrie gsp.ro.
„Participarea României la Jocurile Olimpice este un motiv de mândrie pentru noi toți și sunt sigur că în aceste zile pline de emoții vom fi mai aproape unii de alții. Sportul face parte din ceea ce suntem noi ca națiune, identitate dezvoltată și construită de peste un secol, cu rezultate care au rămas și astăzi repere la nivel internațional”, a spus președintele în alocuțiunea sa.
Carmen Iohannis a ieșit în evidență printr-o rochie albă elegantă cu maci roșii. Conform specialiștilor în modă, rochia respectivă poartă semnătura prestigioasei case de lux Dolce&Gabbana iar prețul acesteia ajunge la 1.500 de euro.
Mai mult, prima doamnă și-a etalat și geanta Christian Dior de 2.850 de euro.
La finalul evenimentului din capitala Franței, Carmen Iohannis a semnat alături de șeful statului și de Covaliu, Lipă și Nadia Comăneci un tricou care va rămâne ca amintire în cadrul ambasadei.