Finanțele vor să atragă peste 15 miliarde de euro în 2018, în condițiile în care și anul acesta Guvernul a împrumutat în jur de 13 miliarde de euro, în total, de pe piețele internă și externă.
"Ministerul Finanțelor Publice are în vedere atragerea de resurse financiare de pe piețele externe prin emiterea de euroobligațiuni într-un volum de 4,5-5 miliarde de euro (echivalent), în funcție de evoluțiile, condițiile și oportunitățile oferite de aceste piețe, și efectuarea de trageri din împrumuturi contractate de la instituțiile financiare internaționale în valoare de aproximativ 0,2 miliarde de euro.
Ministerul Finanțelor Publice are în vedere, de asemenea, emiterea unui volum de titluri de stat pe piață internă în anul 2018 în sumă de 48-50 de miliarde de lei, cu o structură a maturităților 30%/50% (termen scurt versus termen mediu și lung", se precizează în Programului indicativ de emisiuni de titluri de stat aferent anului 2018.
Împrumuturile de pe piață internă vor fi realizate prin emiterea de certificate de trezorerie cu discont pe termen scurt, de până la un an, inclusiv, obligațiuni de stat de tip benchmark pe termene medii și lungi precum și titluri de stat pentru populație, care să reprezinte circa 8% din valoarea titlurilor de stat emise pe piață internă, respectiv aproximativ 4 miliarde de lei.
În anul 2018, necesarul brut de finanțare la nivel guvernamental este de aproximativ 74 miliarde de lei, iar volumul total al împrumuturilor ce urmează a fi atrase de Finanțe este determinat de nivelul previzionat al deficitului bugetar, potrivit Ziare.com.
"Ținând cont de obiectivul limitării riscului valutar cât și de cel al dezvoltării pieței titlurilor de stat, deficitul bugetar urmează să fie finanțat în proporție de circa 75% de pe piață internă și respectiv 25% de pe piață externă", se mai arată în prospectul publicat de MFP.
Ministerul Finanțelor menționează, de asemenea, că poate relansa emisiuni de titluri de stat denominate în euro pe piață internă care să poată fi redeschise periodic, în contextul identificării unei cereri importante pentru astfel de instrumente din partea investitorilor locali.