Guvernul aprobă joi proiectul de ordonanţă de urgenţă privind implementarea programului guvernamental ''Investeşte în tine".
Premierul Viorica Dăncilă a precizat că beneficiarii programului sunt în primul rând tinerii cu vârste între 16 şi 26 de ani, care sunt cuprinşi în sistemul de învăţământ sau care efectuează cursuri de specializare autorizate de Ministerul Educaţiei Naţionale.
Ce conține exact proiectul de lege poți vedea AICI
Facilitarea accesului la finanţare constă în garantarea unui credit în valoare de maxim 40.000 lei, în proporţie de 80% de către stat prin Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi prin Fondul Român de Contragarantare, exceptând dobânzile, comisioanele şi spezele bancare, precum şi în suportarea dobânzilor şi a cheltuielilor adiacente creditului.
Creditul acordat poate fi suplimentat cu până la 20.000 lei în cazul în care beneficiarul se angajează sau este angajat pe perioada derulării creditului.
Împrumutul se va acorda sub forma unui credit cu una sau mai multe tranşe ,în funcţie de facturile prezentate la decontare sau plata directă a furnizorului pe baza facturii proformă.
Cine plătește dobânda
Plăţile de dobândă pentru creditul acordat, precum şi cheltuielile privind comisioanele de analiză şi de gestiune a garanţiilor vor fi suportate din bugetul de stat, prin bugetul Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, al cărui preşedinte are calitatea de ordonator terţiar de credite în cadrul Secretariatului General al Guvernului.
În cazul în care beneficiarul creditului nu plăteşte la scadenţă ratele de capital aferente creditului, sumele plătite de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, reprezentând dobânzi, comisioane şi speze bancare, se recuperează de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în baza titlului executoriu emis de către aceasta.
În câți ani dai banii înapoi
Creditul se acordăpentru o perioadă maximă de 10 ani, inclusiv perioada de grație.
Beneficiarul împreună cu finanţatorul stabileşte de comun acord o perioadă de graţie, cu obligaţia finanţatorului de a asigura o perioadă de graţie cel puţin egală cu perioada studiilor, nu mai mult de 5 ani,
începând de la data acordării creditului.
Destinaţia creditului este de a acoperi nevoile beneficiarilor si familiilor acestora privind educaţia, sănătatea, cultura,sportul şi de habitat.
Care sunt cheltuielile eligibile
Se consideră cheltuieli eligibile următoarele cheltuieli ale beneficiarului, inclusiv a familiei acestuia:
a) plata cărţilor, rechizitelor, cursurilor, revistelor de specialitate;
b) plata creșelor, grădinițelor, școlilor particulare;
c) plata cursurilor de specializare/calificare;
d) plata cursurilor de pregătire profesională;
e) taxe de studii, inclusiv master, doctorat, MBA;
f) plata chiriei şi a utilităţilor;
g) plata locurilor de cazare în căminele studenţeşti;
h) o parte din construcţia sau achiziţia unei locuinţe;
i) modernizarea sau renovarea unei locuinţe;
j) costul medicamentelor, analizelor, serviciilor dentare şi al intervenţiilor chirurgicale;
k) achiziţionarea de calculatoare, laptop-uri, imprimante, softuri de specialitate.
l) abonamente sau bilete culturale: cinema, teatru, operă, bibliotecă, muzee;
m)costul publicării cărţilor sau al studiilor de specialitate;
n) articole sportive;
o) taxa de participare la manifestări ştiinţifice şi concursuri;
p) cheltuielile de transport pentru deplasări la manifestări ştiinţifice şi concursuri;
Banii pot fi cheltuiți doar pe teritoriul României.
Se încadrează și "tinerii" cu vârsta de până la 55 de ani
Prin excepţie de la art. 1, programul poate fi accesat și de persoane cu vârsta cuprinsă între 26 și 55 de ani, dacă acestea sunt cuprinse în sistemul de învățământ sau efectuează cursuri de reconversie și/sau specializare profesională.
Această categorie de beneficiari poate accesa un credit de până la35.000 de lei. Creditul acordat poate fi suplimentat cu până la 20.000 lei în cazul în care beneficiarul este angajat sau se angajează pe perioada derulării creditului.