Institutul va funcţiona în subordinea Ministerului Economiei, conform ordonanţei privind structura noului Guvern.
Noua structură va derula programul de susţinere şi promovare a exporturilor, cu organizarea de târguri şi expoziţii în ţară şi în străinătate, dar se va ocupa şi de acţiunile de promovare turistică.
"Institutul exercită atribuţii privind Strategia naţională de export şi Strategia naţională de dezvoltare turistică, iniţierea, organizarea şi coordonarea expansiunii economice, comerciale şi turistice externe pe pieţele de interes, organizarea şi realizarea activităţii de promovare turistică de către reprezentanţele de promovare turistică", se arată în ordonanţă.
Institutul va fi condus de un director general numit de ministrul Economiei şi finanţat din venituri proprii şi, în completare, prin subvenţii de la bugetul de stat, surse proprii şi alte surse.