''Am avut discuţii cu domnul ministru Teodorovici şi cu doamna ministru Rovana Plumb. S-a pus la punct ordonanţa de urgenţă pentru săptămâna viitoare, care se va da. Este singura dată când suntem puţin mai optimişti că se va da această ordonanţă săptămâna viitoare", a spus Ştefănescu.
Peste 1.600 de taximetrişti au protestat miercuri timp de patru ore în Piaţa Victoriei, solicitând modificarea Legii taximetriei, astfel încât să poată fi sancţionaţi cei care desfăşoară fără autorizaţie transport public de persoane şi în special transport în regim taxi.
"Dorim ca Guvernul României să promoveze ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii 38 (Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere - n. r.), modificare care se referă la posibilitatea de a sancţiona pe cei care execută transport public de persoane şi în special transport în regim taxi, fără autorizaţie. În acest moment, ei nu pot fi sancţionaţi din cauza faptului că există în lege sintagma 'în mod repetat' şi trebuie dovedit acest caracter de repetabilitate", a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Bogdan Dincă, preşedintele COTAR Bucureşti.
Potrivit acestuia, în faţa Palatului Victoria se află între 1.500 şi 1.700 de maşini, iar un nou protest, de mai mare amploare, se anunţă pentru 27 - 28 februarie, în cazul în care nu se rezolvă cererile taximetriştilor.
COTAR a anunţat marţi că va protesta miercuri, între orele 9:00-15:00, în faţa Guvernului, cu 2.000 de maşini, din cauza lipsei de reacţie a autorităţilor faţă de cerinţele transportatorilor autorizaţi care îşi desfăşoară activitatea legal. Proteste similare au fost organizate şi în alte oraşe din ţară, unde aceste acţiuni au fost autorizate.
"Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România reia protestele de stradă, împotriva lipsei de reacţie a Guvernului faţă de cerinţele transportatorilor autorizaţi care îşi desfăşoară activitatea legal", se menţionează într-un comunicat al confederaţiei.
Preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu, a susţinut că mitingul transportatorilor nu este unul politic, ci intenţionează să atragă încă o dată atenţia Guvernului României că trebuia să scoată din Legea Taximetriei sintagma "în mod repetat", introdusă în 2015 de fostul ministru al Transporturilor Lucian Şova.
"Nu este un miting politic. Ieşim din nou în stradă, pentru a mai atrage încă o dată atenţia Guvernului României că trebuia să scoată de mult timp din Legea Taximetriei sintagma 'în mod repetat', introdusă în 2015 de fostul parlamentar Lucian Şova, devenit ulterior ministru al Transporturilor şi demis recent. Am cerut de nenumărate ori eliminarea acelei sintagme din lege care a fost introdusă pentru a împiedica autorităţile care ar putea stopa pirateria din transporturi. Ieşim în stradă pentru că nu se respectă Hotărârea Curţii Europene de Justiţie, care a decis că aplicaţiile care fac transport de persoane neautorizat sunt transportatori, nu prestatori de servicii online. Nu cerem bani, nu cerem nimic altceva decât să se respecte legea. Sunt peste 100.000 de persoane neautorizate care funcţionează în România, iar UBER, Taxi Fy, Bla Bla Car şi Clever Go circulă fără probleme, dau comenzi, încasează bani, sfidând legislaţia pentru transporturi şi taximetrie, pe care noi o respectăm", a spus acesta.
Transportatorii autorizaţi cer Guvernului să rezolve cu celeritate această situaţie şi să excludă falşii transportatori de pe drumurile României, aşa cum sunt excluşi falşii medici, falşii preoţi sau falşii avocaţi, deoarece şi taximetriştii fără licenţă şi fără autorizaţie sunt falşi transportatori de persoane.
COTAR este o organizaţie reprezentativă la nivel naţional, care are ca membri federaţii şi asociaţii din rândul transportatorilor de persoane, transportatorilor în regim de taxi şi închiriere, şcolilor de conducători auto.
Conform unui comunicat al Primăriei Capitalei, primarul general, Gabriela Firea, solicită Guvernului să continue în mod constructiv dialogul cu transportatorii, pentru evitarea blocării traficului în Bucureşti, după ce aceştia au cerut aprobare pentru desfăşurarea unui miting de protest în Piaţa Victoriei.
"Confederaţia Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a solicitat Primăriei Capitalei aprobarea desfăşurării unui miting de protest în Piaţa Victoriei, în zilele de 13, 14, 27 şi 28 februarie, în intervalul 9:00 - 15:00. Transportatorii acuză Guvernul că refuză să actualizeze Legea taximetriei (nr. 38, actualizată în 2017), în sensul eliminării concurenţei neloiale practicate de platformele de tip Uber. La solicitarea expresă a reprezentanţilor Primăriei Capitalei, organizatorii protestului au fost de acord să limiteze durata acestuia la câteva ore în data de 13 februarie şi să renunţe la cel din data de 14 februarie, solicitat iniţial, dar au precizat că, dacă revendicările lor nu vor fi soluţionate în urma acţiunii de mâine, la sfârşitul lunii vor reveni cu autovehiculele din dotare pentru a continua protestul", se spune în comunicat.
Firea solicită Guvernului şi premierului Viorica Dăncilă găsirea "unei căi rezonabile de dialog" cu transportatorii pentru a preîntâmpina astfel de acţiuni de protest care vor paraliza traficul în toată zona centrală a Bucureştiului.