Guvernul a întins o mână de ajutor familiei Geoană. E adevărat, nu i-a rezolvat - încă - situaţia locativă, dar a salvat de la evacuare Fundaţia Renaşterea, condusă de soţia liderului PSD. Mai exact, i-a acordat, la ultima şedinţă de Guvern, statut de utilitate publică, prin care fundaţia Mihaelei Geoană va beneficia nu doar de un sediu din proprietatea publică a statului, dar şi de alte facilităţi, cum ar fi scutirea de impozit pe venit, ori subvenţionare de la bugetul de stat.
Propunerea a venit de la Ministerul Sănătăţii şi a fost formulată încă din prima parte a lunii decembrie 2007. O dovedeşte proiectul de hotărâre de guvern care a fost postat atunci pe site-ul Ministerului.
Potrivit legii, pentru ca un ONG să fie declarat de utilitate publică, trebuie să îndeplinească mai multe condiţii printre care să desfăşoare activităţi în domenii de interes public general, să nu desfăşoare activităţi politice sau de sprijinire a unor partide şi să deţină un sediu adecvat.
În urmă cu aproximativ o lună, preşedintele PSD, Mircea Geoană sugera că RA-APPS trebuie să sprijine Fundaţia Renaşterea. Organizaţia non –guvernamemntală a beneficiat de două imobile ale Regiei pentru care contractul de închiriere a expirat la sfârşitul anului trecut.