Mai multe modificări la Legea salarizării unitare vor fi aduse printr-un proiect aprobat miercuri de Executiv, după cum reiese dintr-un comunicat remis redacției noastre. Cele mai importante dintre acestea se referă la medici și bugetarii din educație, însă nu putem vorbi de aplicarea sa înainte ca proiectul să se publice în Monitorul Oficial, notează avocatnet.ro.
Conform Proiectului de Ordonanță de urgență a Guvernului pentru modificarea Legii nr. 153/2017, personalul din sistemul sanitar care a primit și în 2017 tichete de masă va primi indemnizații de hrană lunare de la începutul anului viitor. "Pentru personalul din sistemul sanitar care a beneficiat în anul 2017 de tichete de masă conform reglementărilor legale în vigoare, indemnizația de hrană se acordă începând cu 1 ianuarie 2018", scrie în proiectul de ordonanță aprobat de Executiv.
Potrivit aceluiași proiect, va reprezenta a 12-a parte din două salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată (316,6 lei, având în vedere că salariul minim va fi de 1.900 de lei din 2018) și se va acorda proporțional cu timpul efectiv lucrat în luna anterioară.
Cuantumul nu va fi diferit pentru medici față de ceilalți bugetari, el fiind stabilit să se aplice la fel pentru toți bugetarii, numai că, așa cum arătam într-un alt material, ceilalți bugetari vor primi indemnizațiile de hrană abia din decembrie 2018.
Apoi, proiectul prevede tot pentru personalul sanitar că, din martie și până în decembrie 2018, acordarea salariului și a sporurilor aferente pentru activitatea din linia de gardă și din zilele nelucrătoare și liberele legale se va face conform regulilor aplicabile în luna ianuarie 2018.