Institutele, abonate fiind la bugetele partidelor, sunt folosite în primă instanță pentru arbitrarea luptelor interne din partide referitor la potențialii candidați. Cei agreați de către conducere sunt prezentați public cu scoruri bune, respectiv ceilalți sunt îngropați din punct de vedere electoral, fiind prezentați fără șanse. Apoi, în etapa campaniei electorale, aceleași institute abonate la bugetele partidelor prezintă ritmic scoruri false, dar prin care își favorizează finanțatorii, respectiv în buza alegerilor, adică aproape de data alegerilor, încearcă să-și calibreze scorurile prezentate public către scorurile reale, de teama desconsiderării și posibilei ieșiri din piață, ceea ce poate să însemne falimentul. În fine, la momentul exit-poll-urilor institutele de sondare angajate de către mass media prezintă rezultatele dinaintea numărătorii voturilor, iar misiunea acestor institute se încheie din punct de vedere electoral prin prezentarea sintezelor de studiu calitativ al votului, imediat după alegeri. La ultimele cicluri electorale din România, exit-poll-urile au fost intenționat eronate, spre a permite frauda ulterioară executată de către cei de la putere, partide politice și servicii secrete, exact așa cum se întâmplă în țările bananiere. La alegerile ce tocmai s-au încheiat, fraudele la vot au fost la cel mai mare nivel de după 1989, dar și rolul institutelor de sondare a fost unul fără precedent, diferit de cel de la alegerile din 2019 și 2020, iar pentru exemplificare o să analizez cazul alegerilor pentru Primăria Municipiului București, PMB, cu câștigător declarat Nicușor Turnător Dan.
Nu o să mai reiau povestea cu sondajele false de început de precampanie, ce-l ridicau la cer pe Piedone și l-au îngropat electoral pe medicul Cîrstoiu. Trec direct la finalul campaniei electorale, când institutele Curs, Avangarde, Sociopolul, Insomar etc. au prezentat sondajele de așa-zisă calibrare, unde cei doi protagoniști, Nicușor Dan și Gabriela Firea, erau prezentați în marja unui scor de circa 30%, cu diferențe de circa 3-5% între ei, adică era prezentată o luptă echilibrată, firesc și de așteptat. Pentru ziua votului a fost anunțat un singur exit-poll oficial, al Avangarde împreună cu Curs, dar RTV anunța oricum că Sociopolul lui Mirel Palada va prezenta de asemenea nu s-a priceput bine ce, dar tot un exit-poll care era și un sondaj; mă rog, să-i zicem un exit-poll sondaj. Până la mijlocul zilei alegerilor, s-a comunicat pe sursele obișnuite o evoluție conform așteptărilor, adică Firea cu electoratul pesedist puțin în față, Nicușor Dan apropiindu-se de ea pe măsură ce timpul trecea. Apoi, brusc, comunicarea cu institutele de sondare s-a blocat, iar acest eveniment a fost dublat de un anunț halucinant, neprofesionist și ciudat al șefului Avangarde, Marius Pieleanu, că vezi Doamne spirala tăcerii a devenit prea mare, măsurătorile n-ar mai fi de acuratețe și chiar rezultatul exit-poll-ului devine astfel greu validabil. Vă dați seama, la mijlocul zilei, în ziua de alegeri. Drept consecință, de la Avantgarde nu s-au mai comunicat rezultate parțiale nici măcar beneficiarilor, adică mass mediei, toate partidele politice de asemenea intrând în silenzio stampa.
Ca un detaliu semnificativ vă mai spun că Marius Pieleanu în acest timp se plângea șefilor de televiziuni și partide că este practic distrus profesional și că el nu știe ce o să se facă începând cu ziua următoare, cum ar veni cu ziua de 10 iunie. Un alt detaliu semnificativ este legat de mine: am publicat chiar atunci, la prânz, când s-a blocat comunicarea un scurt articol unde reclamam tărășenia (Aveți link-ul AICI de pe Solid News: „Se întâmplă treburi ciudate! De la AVANGARDE nu se mai comunică rezultate parțiale nici măcar beneficiarilor, iar partidele tac.”). Când am postat pe contul meu de Facebook acest editorial publicat pe Solid News, a fost șters instantaneu de trei ori la rând într-o oră, fără avertismente sau explicații. Nu am avut nevoie de alte lămuriri, mi-a fost clar chiar atunci că urmează o mare fraudă dacă mi-au șters un editorial lămuritor de trei ori într-o oră și m-am gândit (vă spun cu multă deschidere) exact la divizia generalului Rog de la SRI. După orele 22.00, însă, Marius Pieleanu, care era pe moarte pe la orele 15.00, a apărut revigorat, întinerit la Antena 3 și într-un mod zglobiu, și a prezentat rezultatele cunoscute ulterior cu diferența de la simplu la dublu în scorurile comparative ale lui Firea și Nicușor, după ce la prânz chiar el spunea cu gurița lui că este egalitate, dar n-a mai suflat o vorbă Marius Pieleanu despre sondajele de calibrare făcute cu trei zile înainte, care reprezentau de asemenea o diferență foarte mică spre egalitate. Era vesel și satisfăcut sub privirile lui Mihai Gâdea Marius Pieleanu, la fel ca și colegul său Mirel Palada de la Sociopol care a procedat absolut identic, dar în studiourile RTV. Nici acum nu se știe dacă Mirel Palada a avut exit-poll sau doar sondaj.
Ei bine, a urmat stupoare pentru telespectatorii informați. N-a fost nicio manifestare de entuziasm în stradă pentru marele câștigător Nicușor-Turnător, ce obținut 50% din voturi. Apoi culmea culmilor, rezultatul numărării voturilor validează în premieră la ultimele cicluri electorale exact cifrele exit-poll-urilor aberante referitoare la competiția din București, aceste exit-poll-uri care în totalitate contraziceau sondajele acelorași institute, Avangarde și Sociopol, făcute cu două-trei zile înainte de alegeri. Și mai departe remarc cu un lucru foarte sugestiv: nicio numărătoare paralelă de la PSD, așa-zisul partid susținător al înfrântei Gabriela Firea. Măi, Marcel Ciolacu! Ce să mai zicem despre tine? Nu mai zicem decât că noua ta poreclă este „Marcel Ciolacu, bacalaureatu’”.
Vă e clar, așadar, chiar după o demonstrație atât de concisă, că s-a furat major la alegerile pentru Primăria Municipiului București, dar s-a furat cu voie de la stăpânire (cum se zice), probabil chiar la solicitarea susținătoarei lui Nicușor Dan, madam Kavalec, ambasadoarea SUA, dar rețineți faptul foarte important că de data asta scorurile exit-poll-urilor Avangarde și Sociopol s-au pupat cu numărătoarea voturilor și că nu s-a mai făcut numărătoare paralelă la cei înfrânți, la PSD, așa cum era normal. Ce a urmat? A urmat un PR, de tip laudatio, de 48 de ore pentru „eroii” Pieleanu și Palada. Mai ales cel din urmă a fost elogiat pentru marele talent de vrăjitor al sondajelor, dar eu și alții ca mine am priceput doar legătura lor operativă cu stăpânii inelelor din „păduri”, cei care de fapt au condus operațiunea de mare fraudare de pe 9 iunie.
Altă operațiune la fel de gogonată a realizat Sociopol și Mirel Palada în urmă cu 2 zile, duminică seara, când a prezentat un sondaj proaspăt, „ultimul guiț”, cum ar zice Marian Vanghelie, menit să oblojească rănile electorale ale lui George Simion și să-l proiecteze pe „bacalaureatul Ciolacu” ca viitor câștigător al alegerilor prezidențiale, într-o finală nu cu oricine, ci chiar cu liderul AUR. Ciucă a fost retrogradat în acest sondaj, pentru că el este doar plagiator, nu ditamai bacalaureatul ca Ciolacu, însă lista celor măsurați și prezentați cu șanse a fost alcătuită de către Sociopol cu penseta: de la Geoană, la Șoșoacă și Cioloș, ce să vezi, doar oameni din crescătoria Statului Paralel. A fost prins până și bietul Cristian Diaconescu în acest sondaj Sociopol, deși despre el a fost doar o știre mică, pe surse, că ar putea candida, publicată însă doar sâmbătă, cu 24 de ore înainte de prezentarea acestui sondaj, deci nu avea cum să fie măsurat Diaconescu în sondajul cică realizat în zilele precedente chiar știrii. Lui Palada și celor de la RTV le-a stricat show-ul doar Mitică Dragomir, care, prezent în studio, a întrebat senin „de ce lipsește Cozmin Gușă din listă?”, iar în acel moment moderatoarea s-a schimbat la față, dar a schimbat brusc și subiectul și a închis și emisiunea. O să revin pe temă, prieteni, e clar că sondorii s-au decredibilizat major, ba chiar s-au și deconspirat. Vedem că, vorba aia, PalaDA sau PieleaNU, ”Erji, Beji, tot un drac”, dar vedem și mai limpede că România=SECURISTAN. Știu că va genera controverse acest editorial al meu. În final vă relatez că da, am o relație amicală cu cei doi pe care i-am ales pentru exemplificare, Mirel Palada și Marius Pieleanu, am tras și câte un șpriț pe vremuri; ambii sondori sunt deștepți, Palada e și foarte talentat în scris, dar cu această ocazie vedem că sunt incorecți și conformiști în sens rău, adică conformiști acestui sistem securistic, ori asta nu este opțional de taxat, ci obligatoriu. Vorba aia, ori suntem șmecheri, ori nu mai suntem, măi Mirele și Mariuse.