Perioada arestului preventiv în care a fost plasat Gregorian Bivolaru, guru al unei mişcări internaţionale de yoga acuzate că este o sectă care organizează violenţe sexuale, se încheie vineri, iar liderul şi alte 14 persoane urmează să fie prezentaţi în faţa judecătorilor de instrucţie din Paris, în vederea punerii oficiale sub acuzare, relatează AFP.
Procurorii francezi urmăresc mai multe infracţiuni, printre care răpire în bandă organizată, infracţiune pedepsită cu până la 30 de ani de închisoare, abuz de slăbiciune în bandă organizată de către un membru al unei secte, viol şi trafic de fiinţe umane în bandă organizată.
O sursă judiciară a declarat că 15 persoane din cele 41 arestate marţi vor compărea vineri în faţa judecătorului de instrucţie.