”Un intelectual are nevoie de privilegii ca să poată să creeze, să poată gândi niște proiecte. Dacă ești luat cu viața de zi cu zi e foare complicat să creezi”, a afirmat Cozmin Gușă, subliniind că cei care s-au autointitulat ”intelectualii cetății” după 1989 nu se pot plânge că n-ar fi fost sprijiniți sau încurajați să creeze.
Întotdeauna, un intelectual, dacă nu i se asigură libertatea, se va bloca undeva și va intra într-o fază de sinecurism, consideră consultantul politic. ”Așa s-a întâmplat până în 1989, când, din pricina tentației Partidului Comunist de a controla tot, intelectualii erau și mai ușor de șantajat și erau puși într-un șablon din care nu mai puteau să iasă - de la Nichita Stănescu, Marin Preda, până la alții, precum Buzura sau Breban -”, a precizat Gușă.
După 1989, libertatea care le-a venit unora ”la vârsta potrivită” nu a fost asumată, astfel că mulți au devenit sinecuriști pe rând, slujind diferiți presedinți ai României, susține consultantul politic. ”Mai puțin la Iohannis, că n-a fost loc. Dar poate pe final de mandat, că întotdeauna la final îi e greu voinicului și are nevoie de fel de fel de proptele”, a completat acesta.
Rămâne, însă, în discuție, problema lipsei de dedicație a intelectualilor pentru proiecte, consideră consultantul politic.
”Au fost foare importante pentru unii brandul și succesul de public, succesul financiar, faptul că au ocupat poziții bine plătite, cu avantajele de rigoare. Munca intelectuală rămâne și, în urma prezentării unui proiect, alți intelectuali se vor simți datori să facă ceva”, a explicat Cozmin Gușă.
În caz contrar, spune el, ne vom trezi cu minciuni și văicăreli în fața unora cărora nu le pasă”, așa cum s-a întâmplat recent în Parlamentul European. ”Nu știu dacă s-au gândit că acele văicăreli ar fi fost mai potrivit să le exprime în țară. Nu poți merge în fața lui Le Pen să spui că România nu e o democrație”, a mai afirmat consultantul politic.
Locul ”de acțiune” este în țară, iar criteriul de selecție pentru proiectele naționale este ”să fii campion la tine acasă”, este de părere Cozmin Gușă.
”Trebuie să fii campion național pe proiectul tău - care poate fi de distrugere a unui sistem, apropos de Liiceanu, sau de promovare a altui sistem, apropos de Dacian Cioloș. Nu te poți văicări în fața unora care doar mimează democrația în multe dintre cazuri”, a punctat consultantul politic.
Totodată, dacă vor ”să critice”, intelectualii români ar trebui s-o facă fără emfază, în fața auditoriului potrivit, subliniază Gușă, completând că ”este o prosteală pe față și un gest de pupincurism să îți critici țara în fața unora cărora nu le pasă câtuși de puțin de România”.