Prim-ministrul a afirmat că a discutat cu ministrul Justiției, Tudorel Toader, despre proiectul legii de modificare a Codurilor Penale, menționând că sper ca joi să fie aprobat în ședința de Guvern. Totodată, cei doi au purtat discuții și despre legile justiției, care, spune Grindeanu, dacă nu săptămâna viitoare, în mod sigur peste două săptămâni vor fi aprobate.
Referitor la desecretizarea arhivelor SIPA, premierul a menționat că susține poziția lui Toader, care, adaugă el, ”e conformă” cu ceea ce a discutat cu acesta.
”Desecretizarea se poate face respectand legile în vigoare, pentru că e important să înlăturăm orice umbră care poate plana asupra actului de justiție din România, iar la instanțe singurul lucru care trebuie să conducă e legea. Sunt foarte curios. Am văzut dezbaterea despre cei care au avut acces, dacă s-au făcut copii. Românii trebuie să afle asta. Partea cealaltă o susțin de asemenea, cu respectarea prevederilor legale în vigoare”, a declarat Sorin Grindeanu, în interviu.