„Nu ne opunem reformelor, eficientizării. Vrem să muncim, să fim plătiți rezonabil și să se respecte legea, a dialogului social, contractul colectiv de muncă, codul muncii. Din păcate lucrul ăsta nu s-a întâmplat.
Din păcate, am pierdut atâta timp aici cu speranța că Consiliul de Administrație își va asuma o decizie care să rezolve acest conflict. N-au înțeles că situația de criză în care ne aflăm și care ar fi trebuit rezolvată, pentru că problema acum nu este neapărat la noi ca salariați, problema este la cetățeni, cetățenii așteaptă, așteaptă reluarea activității și noi nu avem aceste garanții.
Sunt interese mari în joc. Se consideră că acest domn Criț e singurul care poate să facă reformă? Acuma ne ducem și noi sa transmitem către salariați, dar noi o să îi informam și vor decide...”, a declarat Vasile Petrariu, luni seara.
Nu s-a stabilit o nouă rundă de negocieri și nu se știe dacă greva va continua, lăsând decizia la latitudinea greviștilor.
Un reprezentant al Consiliului de Administraţie al STB a anunţat, luni seară, că nu s-a ajuns la un consens în urma discuţiilor cu sindicaliştii, reiterând că, potrivit contractului de muncă, sindicatele nu pot solicita demiterea directorului general. „Se poate considera că nu am ajuns la un consens, am transmis sindicatului că va fi făcută o evaluare a performanţelor directorului general şi a societăţii în baza unor criterii foarte bine stabilite", a afirmat el, făcând apel la toţi angajaţii societăţii să reia lucrul cât se poate de repede.
Transportul public din Capitală a fost paralizat pentru a cincea zi consecutiv, iar angajații STB refuză, în continuare să reînceapă munca. Ei spun că revin pe traseu doar dacă directorul general își dă demisia. Între timp, liderul de sindicat Vasile Petrariu a demisionat din PSD și din funcția de consilier general la Primăria Capitalei. El a motivat că protestul nu este unul politic, așa cum a acuzat primarul Capitalei, Nicușor Dan.