Zeci de mii de membri ai Federaţiei Sanitas sunt miercuri în grevă japoneză, ei urmând ca, peste o săptămână, să intre în grevă de avertisment cu întreruperea activităţii timp de două ore, iar în 31 octombrie să declanşeze o grevă generală pe perioadă nedeterminată.
Peste 200 de sindicaliști, membri ai Federației Sanitas au pichetat ieri sediul Parlamentului. Potrivit lui Marius Sepi, prim-vicepreședintele Sanitas, în data de 12 octombrie are loc o grevă japoneză, pe data de 19 o grevă de avertisment cu întreruperea activității timp două ore, iar în data de 31 octombrie se va declanșa greva generală.
Aceasta este a ultima acțiune de pichetare din ciclul denumit generic "O marți a Sanitas", care presupune organizarea în fiecare zi de marți a unei astfel de acțiuni. De asemenea, acesta este singura dată când la pichet sindicaliștii vor avea un mesaj de susținere pentru parlamentari pentru că, în opinia lor, numai aceștia îi pot ajuta prin modificarea ordonanțelor de salarizare.