Potrivit Radio România Actualități, autorităţile critică atitudinea sindicatelor în plină perioadă de vacanţe, iar apărătorii consumatorilor spun că grevele în transporturi ar trebui interzise pe timpul verii.
Şi la Londra s-a anunţat o grevă pe aeroportul Gatwick, al doilea din ţară ca număr de pasageri. Protestul este împărţit în câte patru zile la sfârşitul lui iulie şi început de august.
Cod roșu de caniculă în Italia, temperaturi INFERNALE în Grecia
Pe aeroportul internațional Otopeni o cursă de Milano a decolat cu intârzire, iar la zboruri către Israeal și Franța sunt anunțate întârzieri.
Vezi aici TABELA DECOLARILOR de la Aeroportul Internațional Otopeni.
Poți să reprogramezi zborul dacă e vorba despre o întârziere de peste cinci ore
În cazul întârzierilor care au rezultat într-o așteptare de peste cinci ore, aceștia au posibilitatea, prin intermediul call center-ului, să solicite reprogramarea zborului, în limita locurilor disponibile, să primească rambursarea a 120% din tariful inițial achitat, sub formă de WIZZ credit pentru rezervările viitoare, sau să le fie rambursată valoarea integrală a biletului.