”Vom organiza un protest în februarie, nu în ianuarie, termenul de 18 ianuarie este pentru a lua suficiente semnături pentru a nu fi declarată ilegală, această grevă. Momentan ne ocupă de organizarea ei, iar la 1 februarie sau la începutul lui februarie acea grevă cu siguranţă se va derula. Noi, de aproximativ doi ani de zile şi de mai mult am tot atras atenţia că nu este ok ce se întâmplă în sistemul de sănătate, salariile au rămas printre cele mai mici din România. Un asistent medical are salariul aproape de salariul minim pe economie, media este între 3000 şi 4000 de lei, iar această blocare a posturilor a dus la epuizare. În aceste zile de când a început acest an noi suntem epuizaţi de muncă, în timp ce alţi bugetari nici nu s-au întors din vacanţe. Camerele de gardă sunt pline, secţiile sunt pline şi noi nu avem personal”, a declarat sâmbătă preşedintele filialei SANITAS Bucureşti, Viorel Huşanu, într-o intervenţie telefonică la un post TV, relatează News.ro.
Acesta a reclamat şi lipsa de personal din sistem, arătând că este nevoie de peste 30.000 de noi angajaţi în sănătate.
El a arătat că liderii celor două partide aflate la guvernare au promis, anul trecut, că vor debloca jumătate din acest necesar, însă cele 15.000 de posturi nu au fost scoase la concurs.
Întrebat cine este de vin pentru situaţia din sistemul sanitar, Huşanu a răspuns: "Noi am avut asigurări de la Guvernul României că salariile vor creşte şi posturile vor fi deblocate. Acum, că dă vina domnul Rafila pe domnul Boloş şi invers, nu este problema noastră, problema noastră este că sănătatea moare, sistemul de sănătate este în colaps, or noi nu putem să fim spectatori la aşa ceva”.