Când prepari colivă, trebuie să ai grijă la mai multe etape.
Din momentul în care arpacașul a început să fiarbă și să se îngroașe, indicat este să amesteci continuu, astfel încât coliva să nu se lipească de tuciul sau oala în care o fierbi.
Când coliva se lipește de oală, aceasta se afumă, iar gustul nu va mai fi același.
Dacă totuși s-a lipit, nu trebuie decât să iei altă oală, să alegi arpacașul neafumat și să-l muți. Vei continua apoi rețeta din acel punct.
Focul trebuie să fie foarte mic. Dacă ți se pare că este prea puternic sau dacă aragazul nu poate fi reglat, poți pune o tablă sub oală. Perfectă pentru această operațiune este tabla de copt vinete.
În timpul fierberii, nu se amestecă în colivă cu lingura, ci se mișcă oala din când în când, pentru a nu permite grâului să se lipească.
Se ține pe foc până când apa scade și, când a scăzut aproape complet, se adaugă puțină sare și zahărul, amestecând ușor cu lingura de lemn. Se mai lasă 5-10 minute până când nu mai este apă, iar bobul de grâu este „înflorit”.
După fiert, grâul se răstoarnă într-o oală smălțuită și se acoperă cu un prosop umed pentru a nu face coajă.
A doua zi se frământă și se așază în vas, apoi se ornează.