Ingrediente salata de vinete:
4-5 vinete medii
o ceapă mare
6-7 linguri ulei
sare după gust
Mod de preparare salată de vinete:
Vinetele se spală şi se coc. Când sunt gata, se scot într-un castron adânc şi se lasă 5-10 minute să se odihnească.
Când sunt suficient de reci pentru a fi manevrate, se curăţă de coajă şi de codiţă.
Miezul se pune la scurs într-o sită adâncă.
După ce s-au răcit bine, vinetele se toacă mărunt cu o lingură de lemn, apoi se pun într-un castron. Uleiul se încorporează treptat, câte o lingură pe rând, amestecând continuu. Foarte important! Se folosește tot o lingură de lemn, și nu de metal, pentru a nu oxida legumele.
La final se adaugă ceapa tăiată solzișori și se potrivește de sare.
Se păstrează la frigider.