”Mecansimul Protecţiei Civile al UE a fost activat la cererea autorităţilor greceşti”, a anunţat într-un comunicat un purtător de cuvânt al Uniunii Europene.
Patru state membre UE au anunţat că trimit ajutoare - Italia, Franţa, Cehia şi România - a mai precizat acesta.
Condițiile meteorologice se anunță dificile întreaga săptămână în Grecia.
Fumul acoperă de-acum o parte a Atenei, iar temperaturi de 39°C şi rafale de vânt de peste 50 de kilometri pe oră erau aşteptate în regiune, potrivit servicilor meteorologice.
Franţa a anunţat că trimite încă de luni 180 de pompieri şi salvatori din cadrul Securităţii Civile, 55 de vehicule şi un elicopter.
Această desfășurare are loc în cadrul Mecanismului UE al Protecției Civile, înființat în 2001.
În total, 670 de pompieri şi 183 de vehicule au fost desfăşurate la periferia Atenei, iar 32 de avioane survolau zona, potrivit ministrului grec al Protecţiei Civile.