Un obicei greșit, dar pe care multe gospodine îl au, este să întindă hainele din lănă pe sârmă sau pe uscătorul de rufe, la fel ca pe celelalte rufe. Acest obicei le distruge. Pentru ca puloverele tale să nu-și schimbe forma sau să se subțieze, trebuie să le întinzi orizontal la uscat.
Dacă speli haine de mână, cu siguranță faci una dintre aceste greșeli. În timp, acestea duc la degradarea materialului și la deformarea hainelor.
Rotești hainele în mână ca să le storci
În acest fel, țesăturile se degradează. Hainele vor avea o altă formă când se vor usca. În plus, materialul se va subția.
Pui hainele în lighean înainte să îl umpli cu apă
În unele cazuri, țesăturile se strică dacă pui detergent sau dacă torni un jet fierbinte de apă direct pe ele.
Speli prea mult timp hainele în zona petelor
Pentru că speli de mână, petele ies mai greu din țesături, astfel că ești nevoit să speli timp îndelungat hainele în zona în care se află murdăria. Acest lucru duce la subțierea materialului în acel loc.