Obiceiul tău sănătos ar putea fi dăunător sănătății dacă bei apa din sticle de plastic pe care le umpli ori de câte ori este nevoie cu apă dintr-o sticlă mai mare sau dintr-un bidon.
Cele mai multe persoane fac asta când se află la locul de muncă. Ca să nu se ridice de prea multe ori să bea din paharele de plastic mici apa de la dozator, își umplu sticle de 0,5 litri de mai multe ori pe zi.
Din nefericire, aceste sticle sunt acoperite de microbi, potrivit metro.co.uk. Cercetătorii au descoperit că sticlele refolosite au, în medie, 313.499 de unități formatoare de colonii de bacterii pe centimetru pătrat, ceea ce înseamnă foarte mult.
Mai mult decât atât, studiile au arătat că 60% dintre aceste bacterii ne pot îmbolnăvi.