UPDATE: Potrivit ultimelor informaţii de la faţa locului, cinci persoane au fost rănite grav, iar două au scăpat ca prin urechile acului. Cele cinci victime au fost transportate la spital, în stare gravă, scrie ziarclujean.ro.
Accidentul a avut loc în localitatea clujeană Feleacu, în jurul orei 07.30. Trei echipaje de ambulanţă au fost la faţa locului, un echipaj de pompieri, o descarcerare, dar şi un echipaj de poliţie.
„Din primele verificări reiese că un conducător auto, care circula înspre Turda, ar fi pătruns pe contrasens si a intrat în coliziune cu alte două autoturisme”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, Simona Vîrci.