Un șofer al unui TIR, după ce a intrat cu viteză într-o curbă, înainte de intrarea în orașul Recaș pe Drumul Național 6, a scăpat remorca autovehiculului de sub control, care a intrat pe contrasens și a izbit din plin două autoturisme care circulau regulamentar, scrie lugojeanul.ro.
Prima victimă a fost un bărbat de 46 de ani, din comuna mehedințeană Florești, care se afla la bordul unui autoturism de mici dimensiuni.
În cazul celei de-a doua victime, aceasta se afla la volanul unui microbuz, care din fericire era gol. Ambele mașini au fost proiectate în zidul de beton de pe marginea șoselei, fiind grav avariate.
Șoferul autoturismului a rămas blocat între fiarele contorsionate ale mașinii, având nevoie de intervenția echipei de descarcerare pentru a putea fi scos din mașină și transportat la spital. De asemenea, cele două pasagere din autovehicul, de 20 și 21 de ani, au fost rănite, fiind și ele transportate la spital pentru îngrijiri. Conducătorul auto al microbuzului a scăpat doar cu o sperietură. Polițiștii au început o anchetă care va desluși cu exactitate modul în care a avut loc nefericitul eveniment rutier.