În satul Tudora, o aşezare de oameni gospodari din judeţul Botoşani, aflată la doar 24 de kilometri de oraş, în ultimul judeţ de la graniţa UE, copiii învaţă, în secolul XXI, în condiţiile de acum 100 de ani. Grădiniţa este un adevărat monument istoric. Făcut din chirpici pe furci de lemn, cu doar trei camere, sediul grădiniţei, este, de fapt, casa unde a trăit învăţătorul satului, în anul 1900. Mai precis, casa unde învaţă preşcolarii din Tudora a fost construită în 1902, iar învăţătorul de atunci, proprietar al casei Grigorincu Constantin, tot aici le preda micuţilor din Tudora, cu 113 ani în urmă.
Lucrurile nu s-au schimbat cu nimic la grădiniţa din Tudora, faţă de vremurile când preda învăţătorul Grigorincu. Clădirea este acceaşi, numai că stă să se prăbuşească. În camerele mici, se înghesuiesc la măsuţe, lăsate moştenire parcă tot de învăţătorul din 1902, peste 60 de copii. Abia se pot mişca, iar aerul închis aproape îi sufocă. Mai mult, una dintre cele trei camere nu are ferestre, micuţii stând fără lumină naturală, mai bine de jumătate de zi.
„Este greu pentru ei să înveţe aici. Nu au spaţiu deloc. Şi pentru educatoare este la fel de greu. Nu pot lucra pe grupe, trebuie să mute mobilierul de mai multe ori pe zi. Noi am văruit, am pus geamuri termopan, ca să nu intre frigul, încălzim cu lemne sobele de teracotă. Dar nu se poate, este aer închis, spaţiu mic pentru copii, iar casa este deja şubredă. Apoi, dacă este o epidemie, este dezastru”, spune directorea grădiniţei şi a şcolii din Tudora, Cornelia Vatavu.
La grădiniţa din Tudora, nu poate fi vorba nici de toaletă. Micuţii se duc în curte la wc-uri turceşti, iar apă curentă nu există. Iarna copii sunt căraţi de educatoare în braţe prin troienele de zăpadă, să meargă la toaletă, iar unii părinţi la copii de trei ani le pun Pampers să nu fie nevoiţi să folosească wc-ul. Părinţii spun că de multe ori nu-şi simt copii în siguranţă în astfel de grădiniţă. Aşa este şi tatăl lui Vasilică, un puşti de 5 ani.
Mai multe pe Adevărul.
