Autorităţile judeţene care administrează Panteonul Moţilor nu ştiu, cu siguranţă, cum a răsărit lăstarul, dar promit să aibă grijă de el, potrivit Agerpres.
Gorunul lui Horea are o circumferinţă de aproape nouă metri, iar istoria locurilor a consemnat faptul că sub acest copac moţii au fost chemaţi la luptă de către Horea, unul dintre capii răscoalei de la 1784.
Gorunul a intrat în declin după mai bine de o sută de ani, în perioada 1891-1892, când la baza lui au fost depozitate cărămizile folosite la ridicarea bisericii din cimitir. În 1924, trunchiul a fost legat cu cercuri de oţel şi cimentat pe interior, iar în 1947 a fost cimentat și pe exterior, fiind executat un model de scoarţă de copac.
Ultima creangă viabilă a Gorunului lui Horea s-a rupt în 2005, și de atunci s-a crezut că stejarul a murit.