Google, celebrul motor de căutare, împlinește astăzi 21 de ani, marcând aniversarea printr-un doodle special în care este menționată „ziua de naștere": 27 septembrie 1998.
Google ascunde și pericole, spun experții. Există anumite lucruri pe care e mai bine să te abţii să le cauţi un răspuns cu ajutorul Google. Specialiștii îți reamintesc câteva lucruri importante despre mediul virtual:
1. Google nu este doctorul tău: Nu încerca să îţi pui singur un diagnostic, folosindu-te de „prietenul" Google. Medicina nu se învaţă şase ani fără niciun motiv.
2. Google nu este psihologul tău: El îţi va da exact sfaturile pe care ţi le doreşti, ceea ce nu este în regulă.
3. Google este o arhivă de imagini dezgustătoare: Dacă nu vrei să te simţi dezgustat, ai face bine să nu cauţi la secţiunea imagini termeni sau expresii care ar putea genera fotografii din această categorie.
4. Google te va da de gol. Nu căuta cuvinte din domeniul XXX, care au legătură cu terorismul sau cu pirateria online pentru că istoricul tău de căutări este întotdeauna accesibil celor din spatele motorului de căutare, chiar şi atunci când cauţi informaţii pe „modul incognito". Deci, ai grijă ce cauţi pe Google, pentru că dacă cei de la butoate sesizează ceva suspect, te-ai putea trezi cu probleme.
5. Google este un „depozit" de informaţii surprinzătoare despre tine: Dacă cineva îţi caută numele, poate descoperi lucruri pe care, de multe ori, nu ţi-ai dori să le afle nimeni.
În urmă cu câțiva ani, presa a scris că ZERG RUSH este singura combinaţie de termeni care, odată introdusă de pe Google, "distruge" căutările, făcându-le inactive.
Ce se întâmpla, de fapt: dacă un utilizator scria cuvintele ZERG RUSH în bara de GOOGLE, din partea de sus a ecranului încep să curgă nenumărate litere "o" şi linii în diverse culori. Rând pe rând, acestea pur şi simplu şterg toate rezultatele din pagină.
Pe Google ZERG RUSH se transforma într-un joc, pentru cei suficient de curioşi încât să încerce să dea click pe literele "o". Dacă fac acest lucru, literele dispar, iar rezultatele din GOOGLE rămân intacte.