La Curtea de Apel Constanţa s-a judecat contestația depusă de ginerele lui Bercea Mondial la decizia Tribunalului Constanța care i-a respins, săptămâna trecută, solicitarea de înlocuire a măsurii de arest preventiv cu o măsură mai puţin restrictivă.
Magistrații au respins contestația lui Marius Constantin și au păstrat decizia Tribunalului Constanța, astfel că ginerele lui Bercea Mondial va fi cercetat în continuare în stare de arest preventiv.
Decizia instanței este definitivă.
Pavel Abraham, avocatul lui Marius Constantin, a cerut instanței, miercuri, eliberarea condiţionată a clientului său pe baza probelor audio-video prezentate procurorilor DNA în dosarul în care Mircea Băsescu, fratele președintelui Traian Băsescu, este cercetat pentru trafic de influență.
Ginerele lui Bercea Mondial este acuzat că l-ar fi şantajat pe Mircea Băsescu, căruia i-ar fi cerut 280.000 de euro, ameninţându-l că va face publice informaţii compromiţătoare. El a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, la sfârşitul lunii mai.
Marius Constantin a fost trimis în judecată, luni, pentru şantaj cu circumstanţe agravante, în stare de recidivă, în timp ce concubina acestuia, Izaura Anghel, și fratele ei minor, Grinică Ion Anghel, au fost trimiși în judecată, sub control judiciar, pentru şantaj cu circumstanţe agravante. În același dosar a mai fost trimis în judecată și Florin Anghel, fiul cel mare al lui Bercea Mondial, pentru trei infracţiuni concurente de şantaj, dintre care una în stare de recidivă, în timp ce mama acestuia, Fănica Anghel, a fost trimisă în judecată pentru şantaj.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa, cu propunerea menţinerii măsurii arestării preventive în cazul lui Marius Constantin şi a măsurii controlului judiciar în cazul Izaurei Anghel şi a lui Grinică Ion Anghel.
În rechizitoriul întocmit de procurori se arată că în 1 noiembrie 2013 Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, i-ar fi cerut lui Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, 280.000 de euro, în caz contrar ameninţând cu dezvăluirea în presă a unor informaţii compromităţoare, de corupție, în care ar fi fost implicat acesta şi familia sa.
În 26 martie 2014, Florin Anghel, împreună cu mama sa, Fănica, l-au amenințat și pe Marian Căpăţână, martor în dosar, pentru a-l determina să dea suma de 280.000 de euro sau să îşi transfere averea în proprietatea lor. Ulterior, în 26 mai și 29 mai, fiica lui Bercea, Izaura Anghel, concubinul acesteia, Marius Constantin, și fratele minor al femeii, Grinică Ion Anghel, au mers din nou la Mircea Băsescu, cu aceleași amenințări despre pretinsa implicare în infracţiuni de corupţie, cu scopul de a-l determina să dea cei 280.000 de euro.
În 29 mai, cei trei au primit 10.000 de euro de la Mircea Băsescu, fiind prinși în flagrant de procurorii anticorupție.
Două zile mai târziu, Florin Anghel i-a telefonat lui Mircea Băsescu, din Penitenciarul Colibaşi, unde execută o pedeapsă cu închisoarea într-un alt dosar și i-a cerut să îşi retragă plângerea formulată şi să dea declaraţii din care să rezulte inexistenţa faptei de şantaj, astfel încât Marius Constantin să fie pus în libertate prin admiterea contestaţiei formulate împotriva încheierii de arestare a Tribunalului Constanţa. Fiul lui Bercea Mondial a amenințat că, în caz contrar, va dezvălui, prin intermediul presei, înregistrări care să suțină implicarea acestuia în săvârşirea unor infracţiuni de corupţie.
Tribunalul Bucureşti a decis, în 20 iunie, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Mircea Băsescu, pentru trafic de influenţă, şi a lui Marian Căpăţână, cel care ar fi fost intermediarul banilor pe care familia lui Sandu Anghel i-ar fi dat fratelui preşedintelui Traian Băsescu. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care va judeca în 27 iunie dosarul, urmând să decidă definitiv dacă Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână rămân în arest sau vor fi cercetaţi în libertate.