GIGI BECALI a solicitat Curţii de Apel Constanţa să îi reducă cu 6 luni pedeapsa, renunţându-se la sporul primit, acesta pretextând ca faptele pentru care a fost condamnat in dosarul "Valiza" nu ar fi incriminate si de noul Cod Penal.
"Va cer sa faceti dreptate, domnule presedinte, nu plec maine din puscarie si nu se supara nimeni daca ies sase luni mai devreme, oricum nu am cum sa ies inainte de alegeri si nici nu ma mai intereseaza politica", a declarat Becali, conform Mediafax.
Gigi Becali are de executat o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în dosarul "Valiza" şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina.