Gigi Becali a purtat un dialog prin telefon cu redactorul-șef al Gazetei Sporturilor, Cătălin Tolontan, la RTV.
Gigi Becali: Eu nu mă supăr pe dânsul pentru ce a scris. Nu știu dacă este adevărat, dar am auzit că el a făcut și plângere penală la DNA.
Cătălin Tolontan: Nu este adevărat. Niciodată nu am amestecat meseria de jurnalist. În momentul în care scriem ceva, e treaba autorităților dacă urmăresc sau nu cazul mai departe. Jurnaliștii nu colaborează cu procurorii.
Gigi Becali: Așa mi-a spus cineva. Vă cer iertare în direct dacă nu a fost așa. Atunci nu am nicio problemă.
Gigi Becali: Încă ceva. A câștigat ceva Steaua în plus de când e Firea față de Oprescu? Ne-a făcut vreun favor cu Arena Națională?
Cătălin Tolontan: Da! Acordarea contractului prin lipsa licitației.
Gigi Becali: Bani, bani, la asta mă refer.
Cătălin Tolontan: Favorul nu înseamnă doar bani.
Gigi Becali: Pe mine nu mă interesează alt avantaj în afara banilor. E vreo diferență? Vă legați ca râia de omul sănătos?
Cătălin Tolontan: Avantajul poate proveni și din următorul lucru. De exemplu, lucrați pentru baza privată cu aceeași firmă care face mentenanța la gazonul Arenei Naționale.
Gigi Becali: Eu le-am dat contractul? Lucrează acolo de 10 ani. I-am angajat eu că așa ne-am înțeles în 3.
Cătălin Tolontan: Nu scrie asta în protocol. Primăria v-a angajat pe dumneavoastră. Mai departe, nu avea primăria cum să dicteze pe cine să angajați.
Gigi Becali: Ne-am înțeles așa ca să scoatem calul din noroi. Acum vă legați de asta. Că de ce am scos calul de hățuri și nu l-am scos de coadă. Nu puteam juca daca nu făceam acel contract. Stadionul e făcut ca să joace echipele pe el. Oamenii au dat 200 de milioane din buget ca să jucăm, nu să să stăm și să vedem când facem licitațiile.
De la ce a plecat totul
Pe 29 iunie 2018, DNA a cerut atât clubului FCSB, cât și Primăriei Capitalei, actele referitoare la protocolul dintre PMB și FCSB, legat de gazonul de pe Arena Națională. Informația a apărut astăzi, conform tolo.ro.
Procurorii au solicitat atât protocolul dintre FCSB și Primărie, cât și contractele în cascadă, de pildă cele prin care FCSB a achiziționat aceleași servicii de îngrijire a gazonului pentru propria bază, din ”Berceni”.
Citește și: Dezvăluiri incendiare despre Gabriela Firea și Gigi Becali. UPDATE Reacții Becali și PMB
Gabriela Firea i-a dat cu dedicație lui Gigi Becali îngrijirea terenului de pe Arena Națională, prețul final fiind plătit de bucureșteni, oricât ar costa, a informat tolo.ro, pe 18 iunie.
Gigi Becali este nașul de cununie al primarului Gabriea Firea și al lui Florentin Pandele, iar înţelegerea Fină - Naș ar ignora cele mai elementare reguli de achiziţie publică, după cum a notat site-ul tolo.ro, pe 18 iunie.
Pe scurt, Gabriela Firea, în calitate de “Iniţiator”, a cedat clubului de fotbal FCSB, deţinut de Gigi Becali, “mentenanţa suprafeţei de gazon de pe Arena Națională”.
Clubul lui Gigi Becali apare ca un intermediar, fără competenţe și putând cheltui oricât din banii publici, conform sursei citate.
Anteriorul contract mai lung de întreţinere fusese atribuit de PMB în 2014, dar prin licitaţie.
CITEȘTE AICI continuarea!
Gazeta Sporturilor, care a aparținut trustului Intact, a fost achiziționată de Ringier Sportal SRL. Conform comunicatului postat pe site-ul grupului Ringier, "achiziția cuprinde atât platforma digitală GSP.RO, cât și ediția printată a Gazetei Sporturilor", a notat gsp.ro.
După cum realitatea.net a informat acum o săptămână, Cătălin Tolontan va ocupa funcția de coordonator editorial la Ringier, cu atribuții foarte importante, urmând să fie responsabil atât de Gazeta Sporturilor, print și online, cât și de Libertatea, print și online.
Citește și: Ce reacție a avut Cătălin Tolontan după vânzarea ziarului Gazeta Sporturilor!
De asemenea, în urma tranzacției dintre Intact și Ringier, domeniul tolo.ro și conținutul editorial al site-ului au trecut tot în portofoliul Ringier, companie care se va ocupa și de publicitatea de pe site, a mai scris realitatea.net.
Citește și: Cătălin Tolontan, dat în judecată după "Dosarul Shanghai". Se cer despăgubiri uriașe
Grupul Intact a confirmat tranzacția.