"E atât de trist ce s-a întâmplat, sunt 45 de tineri morţi, să-i ierte Dumnezeu, şi zeci de răniţi grav. Cel mai greu este pentru familiile lor, dar şi ale celor care se află în spitale. Nu mai putem da zilele înapoi, a fost un şoc pentru toată lumea, un şoc care însă, a mişcat oamenii. S-a ieşit în stradă, poate şi pentru că s-a ajuns ca românii să moară din cauza unor oameni de la conducere pe care nu-i interesează", a spus Ghiţă Mureşan, potrivit MEDIAFAX.
"Am urmărit tot timpul ştirile, totul se propagă foarte repede ca informaţie. Am văzut mitingurile şi pot spune că m-au impresionat enorm tinerii care au ieşit în stradă în toată ţara. E un lucru foarte bun. Le spun să fie uniţi, să nu cedeze, să fie împreună, cu atât vor mai reuşi mai mult. Ţara e a lor, ei sunt ţara, asta cred, şi ei se pregătesc să devină liderii ei. Trebuie să ducă totul mai departe, am încredere în ei că nu se vor lăsa. Va fi o perioadă foarte grea, cu încercări mari, dar dacă vor fi uniţi nu-i va doborî nimeni. Am văzut că sunt şi tot felul de agitatori, unii încearcă să se impună în locul celor din stradă, dar cred că oamenii trebuie să se ajute, să nu lase diversiunile între ei şi nimeni nu-i va putea opri dacă rămân uniţi. Ei vor schimba România şi viitorul ei", a declarat Ghiţă Mureşan, care în ţară a jucat doar la Universitatea Cluj.
El mai spune că, deşi se află la o distanţă de mii de kilometri de ţară, nu mai vrea să vadă "niciun politician din cei pe care-i cunoaştem, ci doar pe copiii ăştia tineri".
"Nu mai vreau să văd niciun politician din cei pe care îi cunoaştem, nu mă interesează niciunul, ci doar copiii ăştia tineri, copiii din piaţă, din oricare piaţă centrală a oricărui oraş din România, pentru că au ieşit peste tot în ţară. Deja ştim ce a fost în politică, nu ne mai interesează, ei ne-au adus unde suntem astăzi. Mi se pare că românii s-au unit foarte, foarte tare după tragedia de la clubul Colectiv, e ca şi cum ai nevoie de un umăr să plângi pe el şi fiecare a găsit umărul celuilalt din stradă. Aşa mi se pare de aici de la mii de la kilometri, poate simt nevoie sa plângă împreună, e un lucru foarte bun, îi admir pe tinerii care ies în stradă şi vor schimbare. Ce s-a întâmplat, i-a unit foarte tare. E nevoie de schimbare, nimeni nu mai vrea să vadă politicienii la televizor, să audă discursurile, se vrea o mare schimbare şi în politică", a mai spus fostul jucător în NBA.