Concret, Ştefan spune că anchetatorii nu au precizat cu exactitate ziua şi data când se presupune că şi-ar fi folosit influenţa. Mai mult, fostul edil a solicitat judecătorilor de la instanţa supremă să desemneze un expert imparţial, care nu este angajat al DNA, pentru a efectua o nouă expertiză contabilă în dosar. Gheorghe Ştefan este cercetat, în cazul Microsoft, pentru spălare de bani şi trafic de influenţă.
Declaraţia lui Gheorghe Ştefan. "Contest rechizitoriul, deoarece nu se precizează concret data şi luna din anul 2009 când se presupune că am săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă, ceea ce atrage imposibilitatea stabilirii în mod concret, corect şi pertinent al limitei judecăţii ceea ce atrage neregularitatea actului de sesizare al instanţei.
Contest raportul de constatare întocmit de specialişti din cadrul DNA şi solicit efectuarea expertizei contabile de către un expert independent (...). Efectuarea expertizei de către un expert independent autorizat MJ (n.r. Ministerul Justiţiei) garantează respectarea dreptului la un proces echitabil deoarece acesta este imparţial şi nu este angajatul DNA."