Deși Dincă a cerut botezul în urmă cu 6 luni cei din asociația penticostală au ezitat până acum.
„Am facut și fapte cu care nu mă pot mândri”, este doar o parte din discursul pe care l-a ținut Gheorghe Dincă în fața grupului de 14 deținuți care își caută iertarea păcatelor. Monstrul din Caracal, așa cum a fost numit după ce le-a răpit și ucis pe tinerele Alexandra și Luiza, dă acum semne că regretă faptele și că vrea să se mântuiască.
Drumul spre credință a „monstrului din Caracal” a fost prezentat într-un scurt videoclip de canalul de YouTube Relatie VS. Religie.
Gheorghe Dincă a fost condamnat la 30 de ani de închisoare de către Tribunalul Olt după ce i-au fost aduse acuzații de omor calificat, viol, profanare de cadavre, trafic de persoane și trafic de minori. Decizia nu este, însă, definitivă. În vara lui 2019, Dincă le-a adus cu mașina în curtea sa, mai întâi pe Luiza Melencu, iar mai apoi pe Alexandra Măceșanu. Aceasta din urmă a apucat să sune la 112, însă autoritățile nu au salvat-o. La fel ca Luiza, și-a găsit sfârșitul în locuința lui Gheorghe Dincă din Caracal.