La data de 11 mai 2021, polițiștii de investigații criminale din Cugir au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, de 37 de ani, din Cugir, care este bănuit de distrugere prin incendiere.
Se pare că, în noaptea 30 aprilie/1 mai 2021, pe fondul unor discuții avute cu fosta sa concubină, ar fi aruncat, în curtea locuinței părinților ei, care nu ar fi fost de acord cu relația lor, un material textil aprins, cu intenția de a le incendia casa.
Au ars o bucată de prelată cu care era înconjurată o anexă a locuinței precum și o parte dintr-o mochetă amplasată în apropierea anexei.
În cursul zilei de azi, 12 mai, bărbatul reținut va fi prezentat în fața procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate.