Întâmplarea tragică s-a petrecut în cursul nopţii de luni spre marţi, pe strada Cicoarei, în cartierul dezafectat organizat acolo de câţiva ani. Potrivit primelor informaţii, bebeluşul ar fi aspirat lapte, în timp ce părinţii şi cunoscuţii care au petrecut la petrecerea de botez a copilului s-au îmbătat criţă. Astfel, adulţii nu şi-au dat seama la timp că micuţul nu mai poate respira, iar când au sesizat, era deja prea târziu.
Întrucât familia bebelușului mort trăiește în sărăcie, polițiștii au pus bani mână de la mână și au plătit taxele la IML, au cumpărat sicriul și hăinuțele cu care va fi înmormântat copilul, scrie Ziarul de Iaşi.