Tânăra de 25 de ani a obținut medalia de argint la proba de aruncare a suliței, fiind devansată de sportive Liu Shiying, din China, relatează CNN.
Cu toate acestea, într-o postare pe Facebook, Maria Andrejczyk a explicat că își scoate medalia la licitație pentru a strânge fonduri pentru operația care i-ar putea salva viața micuțului de opt luni.
,,Nu am stat mult să iau această decizie. Este prima strângere de fonduri la care particip și am știut că este și cea potrivită”, a transmis sportiva poloneză.
Potrivit mamei bebelușului, operația este singura șansă la viață a acestuia. Familia are nevoie de 383.000 de dolari pentru o intervenție de urgență în Statele Unite, iar jumătate din sumă este deja strânsă.
Maria Andrejczyk a anunțat, luni, că licitația a fost câștigată de un lanț de supermarket-uri din Polonia, care i-au oferit 125.000 de dolari.
„Cu cea mai mare plăcere ofer medalia mea, care pentru mine este un simbol al luptei, credinței și urmăririi viselor, în ciuda numeroaselor provocări”, a scris aceasta pe Facebook.
După ce a câștigat licitația, reprezentanții lanțului de supermarket-uri din Polonia au precizat că îi vor restitui medalia lui sportivei.
„Am fost emoționați de gestul frumos și extrem de nobil al olimpicului nostru”, au transmis aceștia.