Georgia traversează o perioadă tulbure după alegerile legislative din 26 octombrie, câştigate de partidul de guvernământ Visul Georgian, dar denunţate ca fiind marcate de nereguli de către opoziţie, care boicotează noul parlament.
Partidele de opoziţie cer organizarea de noi alegeri, la fel ca preşedinta Salome Zurabişvili, care a anunţat că va refuza să renunţe la mandatul său, care se încheie la sfârşitul anului, dacă nu se organizează noi alegeri legislative.
"Desigur că nu", a răspuns premierul Irakli Kobakhidze jurnaliştilor care l-au întrebat dacă guvernul, acuzat de derivă autoritară pro-rusă, va fi de acord să organizeze noi alegeri.
Manifestaţiile de stradă, care au reunit mii de protestatari timp de trei seri consecutive, au fost declanşate de decizia guvernului de a amâna până în 2028 ambiţiile ţării de a adera la Uniunea Europeană.
Aceste manifestaţii de protest din Tbilisi şi alte oraşe din Georgia au fost reprimate cu tunuri de apă şi gaze lacrimogene de către poliţie, care a făcut peste 150 de arestări. Zeci de poliţişti au fost răniţi de proiectile şi petarde aruncate de demonstranţi.
Georgia pierde sprijinul SUA. Nici în UE nu ar mai putea intra țara în care Rusia s-a amestecat în procesul electoral
Câteva mii de manifestanţi pro-europeni s-au adunat duminică seara devreme în faţa clădiri parlamentului, fluturând steaguri europene şi georgiene şi scandând: "Georgia!". Unii loveau în uşa metalică care blochează intrarea în clădire, în timp ce alţii purtau măşti de scufundare pentru a-şi proteja ochii de gazele lacrimogene.
Grupuri de poliţişti, protejaţi de scuturi, au aruncat apă cu furtunuri de grădină, apoi cu tunuri de apă, pentru a dispersa mulţimea adunată în faţa parlamentului. Fără prea mult succes: demonstranţii s-au luat de mână şi au dansat în cerc sub ochii poliţiştilor şi în pofida apei turnate, iar un grup mic a stat nemişcat sub un potop de apă, ţinând în mână un mare steag georgian. Alţii au aruncat cu artificii în direcţia poliţiştilor, impasibili în spatele scuturilor de protecţie.
Demonstraţii similiare au fost organizate şi în alte oraşe georgiene.
Avertisment de la președinta Georgiei: Rusia duce un „război electoral” împotriva României