„Asta e ţara lui Perceptor Vodă, a lui Impozit Vodă. La noi toţi perceptorii sunt la modă. Nu mai avem nici şcoli şi nici spitale, dar tot plătim la taxe infernale. România în ultimul timp la răscruce, nimic pe aicea nu se mai produce”, a spus liderul deputaţilor AUR George Simion, de la tribuna Parlamentului.
„Peste 3.000 de amendamente depuse şi tot atâtea respinse. Ne jucăm de-a democraţia, de-a parlamentarismul, ne facem că facem. Nu am văzut în bugetul ţării să nu avem un plan de ţară, să nu avem o idee ce facem peste 4 ani, peste 10 ani.
V-am ascultat domnule premier, sunteţi aici alături de noi, domnule premier? Vorbeaţi despre mafia pesedistă. Peste un an, doi, trei o să vină un alt premier şi o să vorbească despre mafia pedelistă, penelistă şi tot aşa de la un an la altul. Nu putem continua aşa. Vorbiţi de politizare, de populism şi din 380 milioane lei alocaţi pentru administraţiile locale 360 milioane merg către cele conduse de PNL, USR-PLUS, UDMR. Acesta nu e populism?
De ce nu aţi tăiat bani de la partidele politice? Puteaţi să o faceţi.
Noi o să vă votăm bugetul, un buget de criză, dacă tăiaţi banii de la partide şi nu mă refer la toate partidele.
AUR votează bugetul de criză dacă ne tăiaţi cele 4 milioane aferente! I-am spus dlui Voiculescu că punem aceşti bani pentru construcția unui spital. Stă în pixul dumneavoastră să faceți această modificare! Nu vrem să luăm 4 milioane de euro!
Avem şi noi 3 primari ai AUR. Nu vrem să ajungem la guvernare peste 4 ani şi să dăm bani cu dedicaţie pentru primarii noştri, fără a avea un plan de ţară!
Mai avem amendamente pe care o să le votăm în stil caracteristic, dar aşteptăm.
Haideți să oprim undeva cercul vicios, dle prim-ministru! Acceptați oferta AUR, ca cele 4 milioane euro să nu se ducă la partidul nostru, ci la construirea unui spital?”, a mai spus George Simion, la dezbaterea de luni a bugetului în plenul reunit al celor două Camere.